O Noua Sansa | O Noua Viata

Viata dupa TVM: Intoarcerea acasa

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Deschide subtitrare in Romana

Traducere

VIATA DUPA ACCIDENT. Acest episod din "VIATA DUPA ACCIDENT" v-a fost oferit de Firma de avocatura FORNOS. Salut, tuturor! Bun venit la Pushrim! Acesta este episodul trei: INTOARCEREA ACASA. Suntem Ray Pizarro, Boris Del Cid, si Richard Bell. Vrem sa va multumim tuturor pentru ca sunteti alaturi de noi astazi. Vom vorbi despre un lucru prin care toti am trecut dupa accident, adica intoarcerea acasa si cum ne-am descurcat. Va vom povesti despre experientele noastre. Asa ca... Boris? Vrei sa incepi si sa le povestesti oamenilor despre prima ta zi acasa? Da, de fapt, dupa sase luni de spitalizare, am fost dus acasa de catre sotie, si un lucru care mi s-a parut minunat a fost ca tot ce imi trebuia pentru recuperare era pregatit. stiam ca fusese totul pregatit inainte sa ies din spital. Daca trebuie sa ai ceva pregatit pentru când ajungi acasa, va trebui pregatit inca de cand esti in spital. Asa ca adaptarea la noul mediu in ultimele sase luni a fost destul de interesanta. Au fost, desigur, cateva lucruri la care a trebuit sa ma adaptez; unul dintre ele era spatiul mai restrans, spitalul era mult mai mare. Dar totul fusese deja pregatit acasa. Aveam doua camere nu prea potrivite, care au trebuit cimentuite si nivelate Aveam covoare care trebuiau inlocuite cu podele din lemn. Trebuia sa am pregatite rampe, una la intrarea din fata, iar cealalta in spatele casei, langa dormitorul mare. A trebuit sa ma obisnuiesc sa ma deplasez in bucatarie, spre exemplu, iar pentru mine era un lucru nou. La Casa Colina aveam o mica bucatarie, usor de folosit. Asa ca cea de la spital imi era mai familiara decat cea de acasa. A durat ceva pana m-am obisnuit... Dusul meu fusese schimbat cu unul mobil. Era placut, intr-adevar. Pana si faptul ca ma dadeam jos din pat si ma asezam la loc, era un lucru nou, de vreme ce era un pat diferit. De asemenea, a trebuit sa cumparam un alt pat dupa ce am ajuns acasa. Un pat potrivit pentru perioade lungi de stat in pat, ca sa pot sta in pat fara sa imi cauzez alte probleme de sanatate. Asa ca aveam nevoie de un pat care sa indeplineasca acele conditii. Cum erau intrarile? A trebuit sa modifici ceva la ele? Da, intrarea are o rampa despre care nu iti dai seama ca nu a fost pana acum acolo. Rampa din fata este usor inclinata, de vreo 8 centimetri, facuta pana la usa, iar cea din spate are vreo 30 de centimetri, plasata din sufragerie spre curte si, de asemenea, spre dormitorul principal. Asa ca, daca e vreo urgenta, am cum sa ma descurc. Rich, tu ce zici? Prin ce ai trecut cand ai ajuns acasa? Situatia mea a fost putin diferita, pentru ca nu ma puteam intoarce la vechea casa, deoarece noi locuiam intr-o mansarda, o mica mansarda din centrul orasului, Era o cladire mai veche, ce nu indeplinea conditiile de care aveam nevoie. Stii... scari de de marmura si lucruri de genul asta. Asa ca a trebuit sa ne mutam intr-un apartament, care din fericire era aproape. Aveam mai mult spatiu, cladirea nu era perfecta, dar imi era usor sa intru si sa ies. Mi-a luat totusi ceva timp sa invat sa fac asta singur... Am avut pe cineva sa ma ajute, timp ce cativa ani, pentru ca eram relativ mai slabit decat Boris. Cum sa zic... a trebuit sa invat sa ajung la butoanele de la lift, a trebuit sa invat sa ma deplasez prin oras, pentru ca locuiesc in centru; trebuie sa stii unde sunt lifturile... A devenit mai usor cu timpul. Si cu timpul, mi-am recapatat forta fizica, puteam sa ma asez singur in scaun, ajungeam singur la butoanele de la lift... Nu-i asa ca e un sentiment placut? Sa poti intr-un final sa faci asta? Da, Acela a fost un sentiment placut, dar cel mai bine a fost cand am reusit sa trec la scaunul manual. Adica, a fost inspaimântator pentru prima oara, pentru ca era dificil sa impingi un scaun manual, fara putere fizica la inceput... Dar apoi, dupa ce m-am "confruntat" cu rampele din zona in care locuiesc, pana la urma totul a devenit mai usor. In ceea ce priveste siguranta, avand in vedere ca locuiesc la etajul 12, unul din primele lucruri pe care le-am facut a fost sa merg la departamentul de pompieri care e o strada mai incolo, aproape doua. I-am anuntat la ce etaj locuiesc, sa ma aiba in vedere. Trebuie sa faci asta daca locuiesti intr-un bloc cu multe etaje. Interesant... Stiai asta, Boris? Nu, nu am stiut asta. Evident, trebuie sa te aiba in vedere. Noi doi vorbeam despre o inventie... Cred ca ti-am spus si tie despre asta. Mai vorbim despre asta dupa. Frumos... Asadar... noi locuiam intr-o cladire cu doua etaje, si, bineinteles, cu scari. Locuiam cu mama, a trebuit sa gasim un loc in care sa ne mutam. Am gasit un duplex, accesibil si prin fata, si prin spate. Cam asa a fost si in cazul meu. Asa ca, mama s-a straduit sa ne gaseasca un loc bun, ieftin, unde sa putem locui. Sa pot macar sa am acces la dormitor si la baie... In cazul meu a fost destul de greu, dar situatia s-a imbunatatit cand am gasit un apartament. Faptul ca aveam acces la dormitor si la baie era foarte important pentru mine. Am reusit, am rezolvat totul, ne-am mutat; Imi aduc aminte prima seara in noua casa, fie ca va vine sa credeti sau nu, In prima noapte, in ianuarie 1994, a fost un cutremur mare. Si eu eram in pat, mama cred ca era in bucatarie, iar acela a fost cel mai inspaimantator lucru prin care a trebuit sa trec. N-ai cum sa te ridici sa te adapostesti, patul se cutremura, iar tu, in situatia ta... Am incercat sa tip, cat de tare am putut, si ma gandeam ca voi muri... Nu era nimeni prin preajma sa ma ajute, dar a venit mama si imi tot spunea ca o sa fie bine... In afara de asta, a fost oricum destul de ciudat. De asemenea, treaba cu asigurarile... Eram asigurat la Kaiser atunci, nu ma puteam intoarce la munca, asa ca a trebuit sa ne ocupam de medicatie, de ingrijire... O adevarata pacoste. Si cum eu nu ma puteam ocupa singur de asta, cineva trebuia o faca. Eu ma confruntam cu propriile probleme, si, doar ce iesisem din spital, stiti cum e asta. Desigur. Nu stiu cum te-ai descurcat tu cu asigurarea, cu intoarcerea acasa, si toate schimbarile... Ei bine, asigurarea noastra era oferita de angajatorul sotiei mele, si era o asigurare destul de buna si nu am avut nici o problema in a o pastra, dar, de vreme ce statutul de dizabilitate era acceptat si aprobat de catre asigurarile sociale, la doi ani dupa accident, cand am fost trimis acasa, a intervenit Medicare. Am avut asigurarea sotiei mele pe tot parcursul acelei perioade, si apoi au schimbat-o intr-un alt tip de asigurare, insa la doi ani dupa, a aparut Medicare, si de atunci Medicare a fost asigurarea principala, iar Medicare are o reputatie foarte buna, si cealalta asigurare a ramas ca secundara, nu am avut parte de un proces dificil. Cred ca tranzitia mea in ceea ce priveste asigurarile a fost mai dificila, deoarece nu munceam, sotia mea muncea, si beneficiam de asigurarea ei, stii, era destul de bine. Era minunat la inceput, mi se oferea tot ceea ce doream, dar dupa un timp, au schimbat asigurarile si au luat una practic oribila. Nu am sa ii spun numele, dar era o companie de asigurari foarte mare, era destul de greu sa faci rost de un cateter, de toate lucrurile de care aveam nevoie, iar apoi sotia mea a ramas fara munca, iar intr-un final am apelat la putinii bani pe care ii aveam pentru a ne putea incadra in Medicare. Prin asta am trecut. Dupa tranzitie, nu a fost chiar asa de rau. Cred ca asigurarea acoperea destul de multe lucruri. De asemenea, vroiam sa va spun despre schimbarea... de la patul de spital la cel de acasa. Nu stiu daca asta este ceea ce vroiai sa spui, dar dupa un timp, chiar nu ma simteam confortabil. Asa ca am cumparat o alta saltea, si trebuie sa ai grija sa nu iti provoace inflamatii, Eram foarte ingrijorat in privinta asta, dar nu am avut nici o problema cu acel pat. Imi aduc aminte cum e sa vii acasa intr-un pat de spital. Parca te simti si mai dizabilitat dupa o vreme, zici, "Da, ce bine ca pot sa stau ridicat si sa mananc singur", dar ajungi la un punct in care fie accepti totul... fie nu... Si te gandesti, "Ceilalti nu au paturi de spital, au paturi normale, eu de ce inca sunt intr-un pat de spital"? Adica, daca ai o problema medicala, e OK, dar daca nu, nu inteleg de ce iti trebuie unul. Pe scurt, treaba cu patul de spital, cand am iesit, m-am conformat. Pentru unii e mai greu sa se obisnuiasca. Bine, la momentul acela, eram atat de linistit, cum nu mai fusesem de multi ani. Parca aveam o suta de ani... Pana la urma, am cumparat un alt pat. Da, probabil depinde mult de dizabilitatea pe care o ai si de recomandarile terapeutului, daca esti paraplegic, si ai mai multa mobilitate decat un tetraplegic, si atunci iti spune: "Pai, stai asa, ca tu te-ai descurca sa stai ridicat in pat, sau..." Stii, eu nu cred asta, pentru ca aveam un pat cu un dispozitiv ce se muta inainte si inapoi, pana cand am plecat. Ideea e ca nu mi-au oferit instructiuni gen "Ai nevoie de un pat din acesta," sau "Trebuie sa mergi la compania de asigurari si sa spui ca ai nevoie de tipul asta de pat...” Mi-au spus doar: "Vezi ca trebuie sa fii intors odata la doua ore, ca sa nu suferi alte complicatii", si asta a fost tot. Nu mi-au zis ca de vreme ce sunt paraplegic e OK, sau... Au zis "la fiecare doua ore", pentru ca nu vei avea pat sa inverseze presiunea aerului. Si chiar n-aveam de gand sa imi trezesc sotia la fiecare doua ore sa ma intoarca... Asa ca am cumparat unul din paturile acelea cu "spuma cu memorie". Si acelea functioneaza perfect. Exact! Nu am suferit nici o inflamatie, nici pana in ziua de astazi, dupa sase ani. Pe mine m-au speriat din prima, de cand am parasit spitalul, m-au avertizat in legatura cu alte complicatii, si mi-au povestit niste cazuri si nu stiam ce sa fac sau sa cred... Dar erau niste povesti pe cinste. Gen, un om a facut rana si a avut de suferit cam un an cu tot tratamentul... nu putea sa stea ridicat mai mult de o ora pe zi, si e groaznic, iti dai seama... Deja esti intr-o situatie nu prea placuta, si daca mai adaugi si asta, practic te distruge fizic si psihic. Nu e greu numai pentru noi, dar si pentru familiile noastre, care ne vad asa, pentru persoanele care te ingrijesc... Ciudat ca ai mentionat asta, pentru ca cele doua rani cauzate de pat... au aparut la spital... Pe glezne? Eu acolo le-am avut. Nu, la terapie intensiva... au lasat un instrument sub mine. Si mi-a cauzat o rana care a durat cam trei luni sa se vindece. Si apoi, in cealalta facilitate, am mai avut niste rani. Dar uite, nu am avut nici macar o rana acasa. Acelasi lucru si cu mine, am avut o rana in spatele capului, cum au majoritatea oamenilor carora li se pune un anumit dispozitiv in jurul capului. Da... eu nu am avut genul acesta de probleme in 18-19 ani de cand am suferit accidentul, nici macar o rana, nu am mai fost la spital. Adica, pentru nici o problema... Ori am facut ceva bun, ori sunt foarte norocos. Cate putin din amandoua. Da, cate putin din amandoua, stii... e bine sa inchizi ochii si sa treci peste rani, peste dieta, prin exercitii... Toate aceste lucruri esentiale. Absolut. Trebuie, cel putin la doua saptamani, sa rogi pe cineva sa iti verifice spatele, pentru pete rosii, zone supraincalzite, trebuie neaparat sa verifici asta. Daca nu ai pe cineva sa faca asta pentru tine, poti folosi o oglinda si poti verifica singur. Si un alt lucru bun, pe care l-am invatat de la un prieten care se afla in scaun de multi ani, este asistat, si i se aplica lotiune prin masaj, pe tot corpul, de pe spate inspre glezne, si asta ajuta la imbunatatirea circulatiei, mai ales daca ai puncte rosii sau stai ridicat toata ziua, e chiar benefic. Problema cu hidratarea prin masaj este ca e posibil ca pielea noastra sa nu produca substantele naturale si asta se intampla din cauza sistemului nervos afectat. Stii, nu transpiri. Unii nu transpira deloc. Glandele care secreta transpiratia sunt si cele responsabile pentru substantele naturale ale corpului. Asta face ca pielea sa fie uscata, iar in cazul acesta, esti mai predispus sa iti apara rani. Da, astea sunt toate lucrurile cu care ne-am confruntat cand am iesit din spital. Sunt sigur ca oricat de speriati am fost, am gasit o cale sa depasim si sa mergem mai departe. Lucrul care m-a ajutat pe mine, si cred ca si voi sunteti de acord cu asta, au fost discutiile cu alte persoane in aceeasi situatie de multi ani. E bine sa inveti de la cineva care e in scaun de 15 ani si care poate sa iti dea sfaturi. Vom dedica un alt episod si acestor probleme, si cu siguranta vom vorbi despre multe alte probleme. Nu inseamna ca daca esti accidentat de 18 ani sau de 20 ani nu poti pati altceva. Trebuie sa fii vigilent, disciplinat. Tot ce faci in fiecare zi trebuie sa iti reduca sansele de a te rani din nou. Da, si de asemenea, ce ne-a spus terapeutul cand am plecat? "Preia controlul asupra propriei ingrijiri!" Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri. Nu iti lasa ingrijirea in seama unei alte persoane. Trebuie sa comunici, sa discuti cu cine are grija de tine, sa le spui de ce ai nevoie, si cum trebuie facut in cazul tau. Da, e vorba despre sanatatea ta, nu a altcuiva, pentru ca fiecare are problemele lui. Altii mai au si alte lucruri de facut, ar putea pur si simplu uita pentru o perioada de timp, si apoi, trebuie sa te gandesti ca intreaga responsabilitate iti apartine. Da, acesta este unul dintre multitudinea de lucruri despre care vom discuta mai in detaliu, Pentru moment, vom incheia si va vom spune unde sa ne gasiti. Rich, faci tu asta? Da, la ww.PUSHRIM.com, intrati pe site, alaturati-va noua si implicati-va. Daca aveti intrebari sau comentarii, chiar si despre emisiune, scieti-le mai jos, voi participa in continuare la emisiune si va invit si pe voi sa va alaturati noua. Daca nu v-ati abonat inca, nu uitati sa o faceti. La CLUBPUSHRIM, pe YouTube. Bine atunci, noi vom incheia. Nu uitati ca exista viata dupa accident, si ne auzim la urmatoarea emisiune! Pace! Traducere pentru ProStemCell.org de Daniela Zaloaga.


Feedback

Parerea ta conteaza!

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2023

Top Desktop version