Cum pot sa evit formarea unei escare?
Eliberati presiunea regulat (se mai spune si ridicarea greutatii, redistribuirea presiunii si reducerea presiunii).
- Eliberarea presiunii inseamna miscarea sau ridicarea proprie ca sa eliminati presiunea de pe zonele care au fost sub presiune, de obicei cand stati in sezut sau intinsi in pat intr-o pozitie, astfel incat sangele sa poate circula.
- Cand stati in scaunul cu rotile ar trebui sa eliberati presiunea la fiecare 15 pana la 30 de minute pentru o durata de cel putin 30 pana la 90 de secunde. Continuati sa faceti acelasi lucru cand sunteti in masina sau pe alte suprafete (cum ar fi echipament sportiv). [Vezi "Cum sa eliberezi presiunea de pe fese - mutarea greutatii".]
- Daca sunteti in imposibilitatea sa eliberati singuri presiunea, instruiti ingrijitorul personal sa va miste si sa reduca presiunea pe zonele cu risc de escare, in mod complet si zilnic.
- Terapeutul sau asistenta dvs. va va invata cum sa eliberati presiunea inainte sa parasiti spitalul. Metodele si coordonarea eliberarii presiunii variaza cumva in functie de leziunea dvs. si de toleranta pielii.
- Toleranta pielii difera de la om la om. Unii pot avea nevoie sa elibereze presiunea foarte des, altii nu foarte des, dar tot au nevoie s-o faca! Crearea tolerantei pielii este un proces gradual. [Vezi "Cum sa creezi toleranta pielii".]
- Pentru eliberarea presiunii pe timpul noptii, vedeti recomandarile descrise la "Captusirea, pozitionarea si intoarcerea in pat", mai jos.
Inspectia pielii
- Verificati pielea sau lasati ingrijitorul personal s-o faca, macar de doua ori pe zi (dimineata si inainte de culcare).
- Cautati schimbari de culoare a pielii (roseata sau innegrire), basici, julituri sau piele uscata ori crapata.
- Simtiti la mana zone tari sau calde si umflaturi ce pot semnala distrugerea pielii.
- Inspectati de aproape zone ce sunt in mare risc pentru escare, pentru ca in unele parti ale corpului oasele sunt aproape de suprafata pielii; pielea care este direct pe os este in cel mai mare risc. [Vezi Zone in mare risc de dezvoltare a escarelor]:
- Sacrata;
- Coccisul;
- Calcaiul;
- Osul iliac (baza feselor, oasele pe care stam);
- Trohanterul (soldul, de la statul in pat pe o parte, cand ceva freaca sau haine stramte);
- Cotul (de la aplecarea pe el);
- Genunchiul (de la spasme sau statul pe o parte cu un genunchi peste altul);
- Glezna (de la statul pe o parte);
- Degetele picioarelor si zonele osoase ale talpilor (de la incaltamintea mica);
- Spatele capului.
- Inspectati zonele pielii care sunt in contact cu bretele de doua ori pe zi.
- Folositi o oglinda pentru a inspecta pielea din zone greu de vazut. Instruiti asistentul personal sa va verifice cu mare atentie si in mod regulat pielea.
- Dati atentie unghiilor mainilor si picioarelor: o unghie de la picioare incarnata poate duce la o rana care se poate infecta usor.
- De indata ce descoperiti o zona rosie, renuntati sa mai stati pe ea pana se intoarce la culoarea normala.
Captusirea, pozitionarea si intoarcerea in pat
- Faceti un orar regulat de intors noaptea. In functie de greutate si de toleranta pielii, orarul de intors poate varia de la fiecare 2 ore la fiecare 6 ore. Intrebati medicul cu privire la un program de intors. Cand va intoarceti in pat, ridicati-va in loc sa alunecati pe cearceafuri.
- Folositi perne si pernite de spuma (nu prosoape indoite sau paturi) ca sa protejati zonele osoase. Doua suprafete de piele nu trebuie sa stea una peste cealalta!
- In afara de cazul cand medicul va spune s-o faceti, evitati sa ridicati capul patului, care poate pune prea multa presiune pe fese si pe zonele spatelui inferior.
- Pentru persoanele in mare risc de escare, medicul poate recomanda saltele speciale, saltele captusite sau paturi pentru folosire pe termen lung.
Mentineti pielea uscata si curata
- Faceti baie zilnic cu sapun si apa calda, clatiti si uscati foarte bine. Dati mare atentie mentinerii pliurilor din zona genitala curate si uscate.
- Spalati-va si uscati-va imediat, schimbati-va hainele dupa orice pierdere de urina sau fecale.
- Evitati sapunurile dure, substante pentru piele cu alcool si sapunuri antibacteriene sau antimicrobiene. Nu folositi pudra. Folositi o crema hidratanta care a fost aprobata de medicul dvs.
- Faceti o evaluare exacta a pozitiei in sezut cel putin la fiecare 2 ani sau mai repede,daca sanatatea dvs. sau starea pielii se schimba.
- Asigurati-va ca aveti perna potrivita pentru scaunul cu rotile si toleranta suprafetei de reazem.
- Asigurati-va ca aveti scaunul cu rotile adecvat, unul care este masurat anume pentru dvs. si este compatibil cu nivelul dvs. de mobilitate, activitati, munca si echipament asociat.
- Terapeutul care face evaluarea sederii in scaun ar trebui sa puna o harta a presiunii peste perna si sub fese, pentru a vedea unde sunt zonele sensibile la presiune. Daca sunt gasite zone sensibile pe harta, atunci terapeutul poate incerca o perna diferita; poate modifica suprafata de reazem a caruciorului, spatarul sau pedalele; ori sa va arate cum sa eliberati presiunea pe zone vulnerabile prin repozitionarea corpului.
- Realizarea hartii presiunii este un mod excelent de a demonstra vizual eficienta ridicarii greutatii.
- Daca nu este posibila realizarea hartii, incercati mai multe perne ca sa vedeti ce merge cel mai bine pentru dvs.
Pozitionarea si transferul
- Stati cat de drepti puteti in scaunul cu rotile. Sa stati cu umerii lasati poate rani pielea.
- A. Pozitionare necorespunzatoare in scaunul cu rotile, genunchii pacientului sunt ridicati, risc de decubit dorsal;
- B. Livrare necorespunzatoare a presiunii asupra unui os coxal din cauza oblicitatii pelvine;
- C. Distributie corespunzatoare a presiunii.
- Faceti transferuri sigure. Nu va trageti sau harsaiti fundul cand va mutati in si din scaunul cu rotile.
- Daca aveti nevoie de ajutor pentru transfer, asigurati-va ca persoana care va ajuta este bine instruita sa va asiste.
Imbracamintea, incaltamintea
- Purtati haine de masura potrivita; evitati cusaturi groase, nituri sau buzunare voluminoase si verificati de falduri si cute.
- Incaltamintea ar trebui sa fie 1-2 numere mai mare si mai lata decat incaltamintea de dinaintea traumatismului, pentru a permite umflarea picioarelor pe timpul zilei.
- Folositi incaltaminte cu varf rigid, pentru protectie atunci cand va loviti de ceva cu picioarele.
- Nu purtati nimic (pieptene, portofel, etc.) in buzunarul de la spate.
Hidratarea (consumul de lichide)
- Beti destula apa in fiecare zi ca sa dati organismului lichidele necesare. Consumul de apa poate varia in functie de rutina vezicii urinare - intrebati medicul cata apa sa beti.
- Evitati bauturile cu cofeina cum este cafeaua, ceaiul si bauturi nealcoolice, care deshidrateaza si pot produce spasme vezicii urinare.
Nutritia
- Adoptati o dieta echilibrata care include proteine adecvate, fructe si legume (daca e posibil, proaspete). Dieta saraca impiedica refacerea tesuturilor, pastrarea sanatatii si lupta cu infectiile.
- Daca aveti vreo intrebare despre situatia dvs. nutritionala, puteti sa-i cereti medicului recomandarea unei analize de sange pentru verificarea nivelului de proteine, albumina, prealbumina, leucocite sau hemoglobina.
- Daca aveti vreo situatie care poate fi afectata de nutritia dvs. (cum ar fi diabetul sau hipertensiunea), consultati-va cu medicul de familie care poate recomanda intrevederea cu un nutritionist.
Expunerea la soare
- Evitati sa va arda soarele. Unele medicamente va fac pielea mai sensibila si o poate face mai usor de ars. Folositi creme protectoare si limitati timpul la soare, sau cautati umbra.
Echipamentul
- Folositi echipament prescris, personalizat cand stati in sezut sau intinsi. Cereti recomandare unui doctor sau unei persoane calificate ce echipament (perna pentru scaun, salteaua) aveti nevoie pentru a va proteja pielea.
- Cautati de probleme scaunul cu rotile, salteaua, perna pentru carucior si placile de transfer. Mentineti, cat puteti, recomandarile producatorulului pentru intretinerea intregului echipament.
Temperatura
- In comparatie cu timpul de dinaintea accidentului, sunteti mai expusi la degeraturi in vremea rece datorita schimbarilor circulatiei si pierderii sensibilitatii.
- Sunteti mai pasibili de arsuri. Evitati contactul cu obiecte fierbinti (tevi metalice, seminee, radiatoare - acasa sau in masina, apa fierbinte la dus, farfurii sau mancare din cuptorul cu microunde pe care ati vrea sa le puneti in poala).
Circulatia
- Renuntati la fumat!
- Fiti cat puteti de activi.
Articol scris de Luminita Mihai, voluntar ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.
ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org