Caracteristicile imbatranirii
Caracteristicile de imbatranire au fost bine definite, in ani. Menter si Hudson descriu imbatranirea normala ca implicand 3 procese, toate suprapunandu-se, dar fiind diferite. Aceste procese sunt (1) modificarile fiziologice ale corpului in sine, (2) schimbarea rolurilor sociale ale individului, si (3) auto-realizare. Acest articol se concentreaza in principal, pe modificarile fiziologice in imbatranire.
Ca varste individuale, ei au de experimentat probleme noi si neprevazute. Acestea pot include probleme medicale, functionale, socio-economice si probleme de suport. Persoanele au experimentat schimbari si scaderi functionale in toate sistemele corpului, odata cu inaintarea in varsta. Ratele de declin variaza de la individ la individ, in functie de genetica, obiceiurile corpului, stilul de viata, precum si starea generala de sanatate.
Williams si Hadler au demonstrat ca exista o variatie in rata de declin pentru sisteme de organe diferite in organism. Un raport facut de Katzman, ilustreaza ratele diferite de declin intre sistemul pulmonar si sistemul nervos periferic; studiul a demonstrat o scadere de 60% a functiei pulmonare la varsta de 80 de ani, comparativ cu un declin de 15% in viteza de conducere nervoasa.
Modificarile musculo-scheletice
In sistemul locomotor, o pierdere de calciu duce la osteoporoza. Muschii pierd din forta si coordonare, coordonarea si echilibrul se deterioreza, capsulele articulare stranse pierd flexibilitatea si pot dezvolta contracturi. Masa musculare este pierduta si este inlocuita cu tesut adipos. In cele din urma, o constructie atletica subtire da drumul acelui care este in exces de greutate, cu persoanele ce dezvolta un abdomen proeminent si o postura oarecum aplecata.
Clark si Siebens au rezumat modificari ale aparatului locomotor ca si constand intr-o scadere a masei musculare, dimensiunea fibrei musculare si numarul de miofibrile, impreuna cu o concentratie redusa de enzime mitocondriale. Aceste schimbari au loc indiferent de nivelul de activitate al unui individ. Forta musculara scade cu 20-30% dupa 60 de ani, iar puterea maxima (rata de munca) scade cu 45% dupa al cincilea deceniu. Modificarile degenerative articulare la nivelul articulatiilor, in esenta, sunt un fenomen universal la varsta de 60 de ani.
Modificarile neurologice
Sistemului nervos central si periferic experimenteaza, de asemenea, un declin. Incepand de la varsta de 24 ani, neuronii din sistemul nervos central sunt pierduti intr-un proces lent de degradare constanta. Clark si Siebens, de asemenea, au raportat imbatranire normala pentru a include scaderi in memoria de scurta durata, o pierdere de viteza a activitatilor motorii, si o incetinire a ratei de procesare a informatiei centrale. Sistemul nervos periferic prezinta o scadere in conexiunile si viteza cu care se pot efectua mesajele. Aceste scaderi duc la echilibru scazut in putere, coordonare si agilitate. Intre 25 si 75 de ani, modificarile fiziologice in sistemele neurologice includ o reducere mai mare de 60% in sens vibrator, in extremitatile inferioare si o reducere mai mare de 20%, in timp de reactie simplu.
Modificari cardiovasculare
Sistemul cardiovascular pierde capacitatea de a pompa sange prin intermediul unui volum in descrestere, precum si prin scaderea capacitatii de a mentine tonusul vaselor. Imbatranirea este asociata cu o crestere progresiva, treptata in tensiunea arteriala sistolica si diastolica, probabil legate de o pierdere de elasticitate arteriala. O incidenta crescuta a hipotensiunii ortostatice exista, la fel ca o incidenta mai mare de sindroame sincopa asociate cu mictiunea.
Modificari pulmonare
Sistemul pulmonar trece printr-o conformitate scazuta sau elasticitatea tesuturilor pulmonare, interferand cu capacitatea plamanilor de a se extinde pe inspiratie. In plus, peretele toracic isi pierde flexibilitatea si forta musculara, ceea ce duce la o limitare a functiei pulmonare. Capacitatea vitala, ventilatia voluntara maxima, debitul expirator si ventilatia expiratoare fortata, declina toate odata cu inaintarea in varsta.
Alte sisteme
In tractul gastro-intestinal, timpul de tranzit creste, rezultand in absorbtia incompleta a unor medicamente si absorbtia prea mare a altora; reabsorbtia excesiva de apa, datorita timpului de tranzit prelungit poate duce la un colon dilatat sau extins, fisuri rectale, si hemoroizi. O forta scazuta si coordonarea contractiei musculaturii netede de la nivelul colonului, este asociata cu inaintarea in varsta.
Modificarile endocrine includ o reducere de hormoni, cum ar fi hormonii de crestere umani si testosteronul, responsabil pentru repararea si intretinerea tesuturilor celulare. Reducerea nivelurilor sau eficacitatea insulinei si factorul de crestere insulinic au loc, de asemenea. In general, la unele varste, raspunsul sistemelelor imunitare celulare mediate si umoral-mediate, devine mai putin eficient.
Sistemul tegumentar prezinta o pierdere a sustinerii subcutanatelor si tesuturilor adipoase, precum subtierea pielii cu pierdere de elasticitate. Toleranta slaba a pielii si vanataile, devin mult mai comune cu varsta.
Sistemul renal pierde unitati functionale sau glomeruli, ceea ce poate conduce la o oarecare insuficienta renala. Incontinenta, nu este considerata o parte normala a procesului de imbatranire.
Efectele imbatranirii asupra activitatile zilnice
Din fericire, toate sistemele de organe ale corpului au o mare capacitate de rezerva functionala. Pentru cele mai multe persoane, declinul natural in aceste sisteme de corp, este doar o problema minora sau neplacuta, pana tarziu in viata.
Clark si Siebans raporteaza ca, la varsta de 65 de ani, oamenii se pot astepta mai mult de 80% din durata lor de viata ramasa, sa fie libera de handicap. In plus, procentul de adulti in varsta de 75-84 ani care au nevoie de asistenta la activitatile zilnice (ADL - activities of daily living ) este de aproximativ 11%, doar 5% dintre persoanele in varsta sunt de asteptat sa traiasca intr-o institutie la un moment dat. Pentru persoanele cu varsta peste 85 ani, doar 23% au nevoie de asistenta cu ADL.
In 1999, Kane si colegii sai au aratat ca, la varsta de 85 de ani, 55-60% din persoane pot avea nevoie de asistenta cu instrumental ADL (IADL). Aceste niveluri de independenta in ADL sunt in contrast evident cu nivelul de independenta al persoanei obisnuite, cu leziuni ale maduvei spinarii (TVM).
Individul cu TVM de obicei este tanar in momentul leziunii si, ca rezultat al TVM, experimenteaza o reducere imediata a unora dintre rezervele functionale si capacitatile care au fost prezente. Ca urmare, el / ea de multe ori necesita asistenta cu ADL.
In alte sisteme ale corpului, pacientul cu TVM prezinta o scadere mai rapida, in consecinta, prezentand la o varsta neobisnuit de timpurie, caracteristicile descrise mai sus asociate cu inaintarea in varsta.
Modificari musculo-scheletice in traumatismul vertebro-medular
Durerea la extremitatea superioara este o problema comuna asociata traumatismelor vertebro-medulare (TVM) si, cel mai adesea apare fie din cauza capcanelor nervoase periferice, sau a sindroamelor excesive. Subbarao si colegii sai, au raportat ca mai mult de 70% din persoanele cu TVM cronic, au raportat durerea la nivelul extremitatilor lor superioare. Cele mai multe dintre aceste persoane, necesita un fel de tratament pentru durerea sau modificarea activitatilor lor. Durerea, a fost raportata la o crestere cu timpul de la debutul leziunii.
Alijure si coautorii, au raportat ca incidenta de incarcerare a nervilor periferici creste odata cu numarul de ani de la debutul TVM, iar Davidoff si colegii, au remarcat faptul ca aproape doua treimi din persoanele cu TVM, au neuropatii compresive in extremitatile superioare, cu mai mult de 50% avand neuropatie medie si aproape 25% cu neuropatie bilaterala la membrele superioare.
Potrivit lui Kirshblum si coautorilor, cele mai frecvente sindroame excesive ce provoaca durere la nivelul extremitatilor superioare sunt bolile degenerative articulare, lacrimile rotatorului de banta, tendinita rotatorului banta, bursita subacromiala si capsulitis (durere intriseca). Alte complicatii musculo-scheletice includ fracturi ale membrelor inferioare, care apar raportate in cat mai multe de 6% din indivizi, cu fracturile cele mai frecvente care apar la femur. Asa cum multi dintre 10% din aceste fracturi au rezultat in pseudartroza.
Aproape toti copiii si adolescentii cu TVM dezvolta scolioza (97%), si doar sub jumatate din adultii cu TVM dezvolta boala.
Osteoporoza apare uniform la persoanele cu TVM, cu pierderea de masa osoasa incepand imediat dupa leziune. Garland si colegii, au descris o reducere de mineralizare osoasa in proportie de 22%, in primele 3 luni de dupa leziune.
Acesta a demonstrat ca exista o pierdere liniara continua a osului, in functie de timpul care a trecut de la momentul aparitiei TVM. Acest studiu a fost efectuat pe seturi de gemeni identici, in care unul dintre gemeni a avut un TVM si celalalt era apt fizic.
Persoanele cu TVM de tipul Brown-Séquard, au dovedit a avea, pierderea de masa osoasa mai mare in extremitatea paretica decat in extremitatea mai puternica. Persoanele cu TVM ating pragurile fracturii de osteoporoza in femurul proximal, in termen de 1-9 ani dupa TVM. Modificari ale tesuturilor moi, apar ca un rezultat al imbatranirii cu TVM.
Zonele cu suprafete peste greutate (fese), experimenteaza o pierdere sau subtierea tesuturilor subcutanate. Acest lucru duce la subtierea pielii si o pierdere de elasticitate. Aceste efecte rezulta in piele, care este supusa defalcarii si care are mai multe dificultati in vindecarea data de o durere de presiune sau escara, ce s-a dezvoltat. Rata escarelor de decubit, creste cu timpul de la debutul TVM.
In plus, Rossier si colegii sai, precum si alti autori, au descris o pierdere a masei musculare care apare cu timpul.
Bauman si coautorii au descris, de asemenea, modificari ale compozitiei corporale, care pot fi rezumate ca o pierdere a masei musculare si un procent tot mai mare de tesut adipos din organism, ce apare ca o functie de timp.
Cele mai multe persoane cu TVM experimenteaza cresterea in greutate, care creste cu timpul si in cele din urma, duce la un nivel de obezitate ce pune limitari semnificative pe capacitatile functionale ale pacientilor.
Modificarile cardiovasculare in traumatismul vertebro-medular
Kocina, a raportat ca incidenta bolilor cardiovasculare in randul persoanelor cu traumatism vertebro-medular (TVM), este de peste 200% mai mare decat incidenta estimata in varsta si sex potrivit controlului populatiei. La persoanele care au supravietuit 30 de ani sau mai mult dupa TVM, aproximativ 50% din toate decesele apar din cauza bolii cardiovasculare premature. Hipertensiunea arteriala este de aproape doua ori mai frecventa la persoanele cu paraplegie, deoarece este in control la cei apti de munca. Mai mult decat atat, in timp ce aproximativ 10% din populatia Statelor Unite au valori de inalta densitate ale lipoproteinelor de colesterol mai mici de 35 mg/dl, 24-40% din persoanele cu TVM, au niveluri sub aceasta valoare.
Din cauza unei distributii ineficiente de sange oxigenat, persoanele cu TVM au redus toleranta la efort. Intoarcerea venoasa la inima este limitata din cauza scaderii in ton simpatic si o reducere in actiunea de pompare musculara a membrelor inferioare, ceea ce duce la punerea in comun.
Au fost raportate niveluri de homocisteina crescute la barbatii cu TVM, iar nivelurile cresc odata cu durata TVM. In plus, nivelurile de anticorpi pentru receptorul prostaciclinei, creste cu durata de TVM, aceasta, la randul sau, poate duce la agregarea plachetara.
Intr-un studiu de transversala mare pe barbati in varsta de 65 ani si mai mari, cercetatorii au comparat veterani, care au traumatisme ale coloanei vertebrale (TVM) (n = 794) cu veteranii (n = 13528) si populatia generala (n = 6105), pentru a determina cat de des, afectiunile cardiovasculare si metabolice au aparut in aceste grupuri. Diabetul si infarctul miocardic au fost raspandite la barbatii mai in varsta, si in mod similar, la cei cu TVM. Sansele bolii coronariene, au fost mult mai mici pentru veterani cu TVM decat ambele grupuri de comparatie, in timp ce cazurile de accident vascular cerebral, au fost mai raspandite in cele cu TVM.
Modificari gastro-intestinale traumatismul vertebro-medular
Complicatiile gastro-intestinale in leziunile acute sau cronice ale coloanei vertebrale sunt numeroase. In urma TVM cronic, scade motilitatea. Studiile electromiografice au aratat ca activitatea bazala mioelectrica a colonului este mai mare la persoanele cu TVM, decat este in control. Problemele asociate cu disfunctii ale tractului gastro-intestinal, cresc odata cu varsta dupa TVM. 74% dintre pacientii cu TVM dezvolta hemoroizi, 43% dezvolta distensie abdominala, 43% experimenteaza disreflexia vegetativa legata de tractul gastro-intestinal, si 20%, dezvolta probleme cu evacuarea intestinului. In urma debutului leziunii, prevalenta plangerilor gastro-intestinale creste cu timpul. 60% dintre pacientii tetraplegici au nevoie de asistenta in administrarea rutinei lor intestinale, la fel ca aproximativ 16% dintre pacientii paralizati.
Capacitatea functionala de a gestiona incontinenta neurogena a intestinului, se poate schimba pe masura ce individiul imbatraneste sau creste in greutate. Frecventa de complicatii gastro-intestinale si probleme, este mai mare la persoanele in varsta de 60 ani sau mai mult, ori ale caror leziuni sunt de cel putin 30 de ani. Frisbie si colegii sai, au raportat o incidenta mai mare decat se estimase, de cancer colorectal la acesti pacienti. O frecventa mai mare de disfunctii intestinale este raportata la persoanele cu TVM, ale caror leziuni sunt de cel putin 5 ani.
Modificari pulmonare si tegumentare in traumatismul vertebro-medular
Pulmonare
Alterarea functiei pulmonare poate rezulta dintr-o boala restrictiva, o boala obstructiva sau o combinatie a acestora. In traumatismele coloanei vertebrale (TVM), bolile pulmonare restrictive apar ca un rezultat al paraliziei respiratorii musculare. Cu cat nivelul TVM este mai sus, cu atat mai mari sunt deprecierile restrictive.
Dicpinigaitis si coautorii, au descris o tulburare obstructiva a cailor respiratorii, care poate fi cel mai bine numita "Boala cailor respiratorii hiperactiva", in cazul persoanelor al caror TVM are loc la T6 si mai sus.
Dezvoltarea de cifoza, scolioza sau cresterea spasticitatii pot provoca boli restrictive, pe masura ce persoana cu TVM imbatraneste.
Apneea de somn apare raportata la 40% din persoanele cu TVM. Frecventa de apnee obstructiva de somn creste cu varsta. Dintre persoanele cu TVM care au experimentat apneea de somn, doar 25% s-au dovedit a fi obezi. Utilizarea pe termen lung a baclofenului, poate fi asociata cu dezvoltarea apneei de somn obstructiva.
Tegumentare
Pe parcursul primului an de la debutul TVM, aproximativ 15% dintre pacienti dezvolta escare de decubit. Rata de formare a decubitului creste la 30%, pe parcursul celor 20 de ani post-TVM. Toleranta de stat in sezut, scade pe masura ce persoana devine mai sensibila la aceasta complicatie.
Modificari endocrine in leziunile maduvei spinarii
Numeroase modificari endocrine au fost descrise la pacientii cu traumatisme vertebro-medulare. Rata de diabet zaharat a fost raportata a fi de 4 ori mai mare la pacientii TVM, decat in populatia generala. Dupa testarea de toleranta la glucoza, la pacientii cu TVM, 22% s-au dovedit a avea diabet zaharat, cu o suplimentare de 34%, cu toleranta alterata la glucoza.
Bauman a demonstrat niveluri anormal de scazute ale hormonului de crestere si testosteron la persoanele cu TVM. Nivelurile scazute ale acestor hormoni, pot duce la o capacitate redusa de reparare celulara si poate duce la o capacitate redusa pentru mentinerea masei musculare si a fortei. In plus, nivelurile scazute ale acestor hormoni, pot prelungi vindecarea si repararea tesuturilor moi dupa leziune.
Declinul functional
Asa cum am mentionat anterior, o serie de studii de urmarire si multi autori pe termen lung, s-au documentat despre tendinta persoanelor cu traumatisme vertebro-medulare (TVM), de a imbatrani mai repede decat o face populatia apta. Persoanele cu TVM dezvolta caracteristici si probleme medicale, frecvent asociate cu procesul de imbatranire la o varsta mult mai tanara. Unii autori au oferit asistenta pentru determinarea aparitiei acestor modificari.
Menter si Hudson au dezvoltat un model de imbatranire care prezice declinul functional, ca urmare a numeroaselor modificari care au fost discutate, in functie de durata TVM. Acest model este format din urmatoarele 3 faze:
- faza de restaurare acuta,
- faza de intretinere,
- faza de declin.
Faza de restaurare acuta apare imediat dupa TVM, cu individul mergand de la a avea capacitatea functionala foarte putina, la a recastiga suma maxima de intoarcere functionale in timpul reabilitarii. Aceasta faza este urmata de faza de intretinere, care variaza in lungime de timp, in aceasta etapa, individul cu TVM se poate bucura de un nivel relativ stabil al functiei. Aceasta perioada este urmata de un declin functional previzibil, care rezulta din efectele degenerative ale sindroamelor excesive si procesul de imbatranire fiziologic (vezi graficul de mai jos).
Model de imbatranire si handicapul fizic
O serie de studii au validat aparitia acestui declin functional, care poate incepe cat mai devreme - 10-15 de ani post-leziune sau la 20 ani post-leziune, in functie de anumite circumstante ale pacientului. Dupa cum s-a mentionat mai inainte, Cushman si Hassett au evaluat oameni al caror TVM a fost de cel putin 15 de ani, si au constatat ca 93% au experimentat un declin in stare functionala, in momentul evaluarii.
Un lucru important de pastrat in minte, este ca nu toti cei care au TVM imbatranesc in acelasi mod sau in acelasi ritm. Un numar mare de factori sunt importanti de luat in considerare, inclusiv genetica, stilul de viata, tipul leziunii, varsta, greutatea, istoricul medical, nivelul de ingrijire si sustinere, nivelul TVM si comorbiditatile.
Varsta individului la debutul TVM este un element important in estimarea duratei de TVM, inainte de a incepe declinul functional. Kempt si colegii sai de la Rancho Los Amigos, au dezvoltat un model pentru acest factor.
Persoanele mai tinere, a caror varsta la debutul TVM este in timpul sau inainte de adolescenta, se pot bucura de o faza de intretinere de 20 de ani, inainte de a se confrunta cu declinul functional, in timp ce persoanele care sunt in varsta de 55 ani la debutul TVM, pot avea doar 5-7 ani de stare de functionare relativ stabila, inainte de a se confrunta cu un declin.
Thomlinson a descris scaderi functionale in domenii majore de viata, cum ar fi de recreerea, ADL independent si ocuparea fortei de munca la persoanele cu handicap, in comparatie cu populatia generala. In fiecare dintre aceste domenii majore de viata, declinul functional a fost inregistrat la o varsta mult mai devreme in populatia cu handicap decat in populatia fara handicap. In fiecare dintre aceste domenii majore de viata, declinul functional a fost inregistrat la o varsta mult mai timpurie in populatia cu handicap, decat in populatia fara handicap.
Profesionistii din sanatate care ofera ingrijire pentru persoanele cu TVM, trebuie sa fie constienti de efectele schimbarilor legate de varsta la pacientii lor. Ei trebuie sa implementeze servicii pentru a limita declinul functional al pacientilor in cea mai mare masura posibila, altfel, trebuie sa ofere servicii sau echipamente pentru aceste persoane intr-un mod proactiv, pentru a inlocui functia pierduta sau de a limita efectele declinului functional.
Activitatile cotidiene
Un studiu de Liem si colegii sai remarca faptul ca, cu fiecare deceniu de viata ce trece, sansele ca o persoana cu leziuni ale coloanei vertebrale (TVM) sa aiba nevoie de mai mult ajutor cu ADL, creste cu 42%. Acelasi studiu a demonstrat ca intr-un grup de oameni care au fost 20 ani post-TVM, 33% au raportat ca au nevoie de mai mult ajutor cu ADL, la 3 ani dupa. Cele mai afectate ADL au fost baia, transferurile si imbracatul.
Un alt cercetator a constatat ca IADL-ul de care persoanele cu TVM au nevoie a crescut ajutorul, inclusiv in treburile casnice, cumparaturi si pregatirea mesei. Motivele cel mai des invocate pentru care au nevoie de mai mult ajutor cu ADL sau IADL sunt slabiciunea mai mare, intensificarea durerii si crestere in greutate. In plus, schimbarile cumulate aduse de numarul de ani post-TVM, au avut un efect mai mare asupra nevoii de asistenta cu ADL decat a facut varsta cronologica a unui individ. Graficul de mai jos, prezinta pierderea functiei odata cu varsta.
Pierderea functiei cu varsta. ADL inseamna activitatile de zi cu zi.
IADL inseamna activitatile instrumentale ale vietii de zi cu zi
Sursa: emedicine.medscape.com
Articol scris de Gabriela Diana Croitoru, voluntar ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.
ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org
