Vorbeam de sansa mea. Sansa mea a fost sa joc in 2002 in filmul Noro care dezbatea problema copiilor cu handicap. Eu am fost mai capos si mi-am urmat visul. Visul meu a fost de a comunica prin video, prin film. Si daca timp de sapte ani de zile am lucrat ca voluntar in ONG-uri, de ce sa nu comunic pentru ONG-uri. Ceea ce fac acum este sa creez campanii sociale, acesta este targetul meu, iar meseria de comunicator iti ofera o sansa, si o sansa mai putin placuta. Sansa este aceea de a transmite mesajul catre public, catre opinia publica. Nu-mi place termenul, mi se pare prea general si rece. Catre fiecare dintre noi. Fiecare ONG este un comunicator, sau mai bine zis este emitatorul dintr-o comunicare... cel care face legatura dintre ONG si public, aici incluzand si beneficiarul, este casa producatoare de publicitate, de film. In conditia in care acest element nu comunica clar, cum trebuie mesajul proiectului, proiectul si ONG-ul se duc de rapa", spunea intr-un discurs la Camera Deputatilor, tanarul regizor.
"De ce-am ales filmul? Pentru ca m-a completat. Filmul este un mijloc de a spune povesti. Eu, Tedy, ca om, nu pot sa alerg, nu pot sa dau un cos la baschet... mie-mi place sa spun povesti. Marele meu noroc, si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta, a fost ca mi-a lasat capul intreg. Asa am targetat o latura a activitatii mele catre creatia de spoturi sociale sau chiar campanii intregi. A comunica o reclama pentru un ONG inseamna mai intai cercetarea problemei si a solutiilor ca sa stii ce abordare sa-i dai. In orice caz trebuie sa fie pozitiva. Multi m-au acuzat ca cer bani ONG-urilor pentru a produce aceste campanii. E normal sa facem asta, orice productie costa. In aceeasi masura ghidez organizatiile sa isi procure banii pentru campaniile pe care le creaza cu mine. De ce cu mine si nu cu alte agentii? Pentru ca eu arat abordarea pozitiva, solutiile. Indrum proiectul spre atingerea scopului campaniei. Sunt impotriva spoturilor triste, socante, cum se obisnuieste pe la noi. Pana acum am creat opt campanii sociale pentru ONG-uri din Romania si de afara. In paralel cu asta regizez videoclipuri muzicale, documentare, coproduc alte filme independente iar in vara aceasta voi debuta in lungmetraj. In general sunt modest cu ceea ce tine de mine, dar nu si cu ce tine de creatia mea", istoriseste Tedy.
Tudor Necula este producator si director de film, iar munca sa e reprezentata atat de documentare si filme de fictiune, precum si de reclame sociale si videoclipuri muzicale. A lucrat pana acum cu UNICEF, Salvati Copiii, Fundatia Blue Heron, JRC Germania si cu alte 15 fundatii pentru spoturi tv.
Tedy si-a focalizat metodele creative pe latura sociala a comunicarii, intrucat crede cu tarie ca tot ceea ce creem zi de zi implica oamenii.
Dizabilitatea sa l-a motivat sa inteleaga lumea intr-un mod mai pozitiv si mai optimist. De asemenea, Tedy ii motiveaza pe ceilalti sa se dezvolte si sa exploreze lumea prin intermediul creatiei, in special a filmului. Tine si sesiuni de training si de life-coaching.
Tanarul regizor in munca sa, in creatie, nu are un model si afirma ca nu doreste sa fie asemuit cu nimeni. "Incerc sa fiu ca mine. De multe ori tratez lucrul pe care il creez cu o anume detasare, cu relax si sunt mult prea sigur ca iese bine. Da' hopa, surpriza, chiar iese! Reusitele sunt toate filmele care nu raman numai pe harddisk la mine, reusite sunt toate campaniile care prind bine pe TV/media si aduc awareness clientului, deci el va mai lucra cu mine". Relatiile sale cu oameni pe care ii ajuta sa se dezvolte sunt trainice, faptul ca de cinci ani are o echipa solida, care nu a fugit de langa el si cu care lucreaza foarte bine reprezinta o izbanda.
In viziunea tanarului Necula, persoana cu handicap este orice persoana care a spus macar o data in viata "nu pot". O definitie care te face sa zambesti, sa cazi pe ganduri, sa aprobi.
Povestea lui Tudor Necula
Tudor Necula s-a nascut in primavara lui 1989, in Bucuresti. Tatal, Ionel, e criminalist, iar mama, Adriana, facea gravura de oglinzi. Desi fusese o sarcina normala, Tudor s-a nascut aproape mort. Intr-o vreme in care in Romania ecografia nu le era accesibila tuturor, orice fat cu o pozitie incorecta la nastere punea in pericol mama. A fost si cazul lui Tudor, iar medicul a avut de ales: forcepsul - cu riscuri de vatamare a fatului, sau viata mamei.
Interventia l-a lasat pe Tudor cu tetrapareza; nu-si va putea coordona muschii de la brate si picioare si nici vorbirea. Dar functiile cerebrale ii erau intacte, deci putea deprinde, prin repetitie, mersul si vorbitul. Parintii au hotarat sa inceapa exercitiile pentru muschi si echilibru cand Tudor a implinit opt luni. L-au dus la Spitalul de recuperare Dezna, din Arad, singurul din tara la acea vreme. Faceau naveta fie cu avionul, fie la vagonul de dormit.
La inceput, mergea in bratele parintilor, apoi sprijinit cu o tinere de mana. Prin casa mergea de-a busilea. Cand avea 6 ani, mama lui a murit de cancer. Mai tarziu, cand i-a descoperit jurnalul ascuns in biblioteca, a citit in el despre sedintele de terapie. Tudor spune ca seamana cu mama lui, o fire calma, care glumea tot timpul. La un an de la moartea ei a inceput o noua serie de exercitii, la spitalul Budimex. Acolo a cunoscut-o pe Dana, o femeie cu privire perlata, fosta voleibalista, care i-a devenit kinetoterapeut. Terapia cu Dana avea sa devina terapie de familie. Cu putin inainte ca Tudor sa implineasca 8 ani, tatal Danei, fost profesor de ciclism, a insistat sa-l dea la o scoala normala si s-a oferit sa-l duca in fiecare zi.
Tot tatal Danei a vorbit cu directoarea, constient ca un copil cu probleme nu ar fi fost usor de acceptat. Colegii l-au placut imediat. "Comunicam mult - ca si acum si, involuntar, nu pot sta serios. Eu nu-l numesc optimism, ei da". Tudor a ramas acolo si a terminat clasa premiant.
In 2002, regizorul Radu Gabrea l-a descoperit pe Tudor intr-o fotografie dintr-un dosar medical de la Aurora, un centru de zi pentru copii cu deficiente neuromotorii. Cauta deja de cateva luni un baiat cu o dizabilitate pentru rolul principal din "Noro" - povestea unui copil in scaun cu rotile, care lupta sa-si faca parintii sa-l accepte. A vorbit intai cu Dana, care i-a spus ca decizia ii apartine lui Tudor. A doua zi, el a acceptat. In film, Tudor a jucat o "versiune" mai slaba a lui. Nu mai era de mult Norocel, care, in scena culminanta, se ridica intaia oara din scaunul cu rotile. Pustiul de atunci i-a avut ca parteneri pe Victoria Cocias si pe Dorel Visan, care au jucat rolul parintilor. "A trebuit sa ma intorc la senzatiile din trecut ca sa arat chinul ala", spune el. Gabrea crede ca instinctul si sensibilitatea lui Tudor au facut din secventa asta una dintre cele mai bune din film. Regizorul si actorul au ramas apropiati.
La trei ani dupa "Noro" a invatat sa faca film lucrand cu o echipa de la Asociatia Junior la spoturi video pe tema dizabilitatilor. Lucrul cu imaginile l-a facut sa renunte la ideea de-a deveni web designer - o munca de birou care, se gandea, l-ar fi avantajat. A inceput sa faca filme la liceu, folosind o camera de filmat imprumutata si un trepied de la Ciochia. Pana a absolvit a filmat patru scurtmetraje.
In 2007, cand a terminat liceul, a incercat sa dea admitere la ATF. Tudor si tatal lui s-au intalnit atunci cu decanul. "Cum ar fi putut filma cu handicapul pe care-l are?", i-a intrebat acesta. Le-a spus ca au mai avut astfel de cazuri si ca n-au facut fata in facultate. Peste cateva zile, ii anuntau printr-un e-mail ca au hotarat sa nu-l primeasca la admitere. Gabrea l-a sfatuit sa aplice la facultatea de film din Praga, Tudor a trimis un dosar de prezentare, un scenariu de cinci pagini si a intrat. Insa n-a mai putut pleca la Praga, din motive pecuniare.
In toamna lui 2008, s-a hotarat sa dea la Univerisitatea Media. Nu i-a spus lui Gabrea ca va incerca la regie pentru a treia oara, dar l-a sunat sa-l anunte ca a reusit. In ziua cand a facut 20 de ani (joi, 2 aprilie) si-a facut un cadou special: lansarea unui documentar despre hip-hop-ul romanesc, intitulat "Tango".
"Tango" este o productie a FilmMaking Romania, un film documentar despre hip-hop si despre cultura urbana din Romania. Regizorul spune ca este o docu-drama care ar putea "prinde o finete cu cele patru scene adaugate", underground despre underground. Sunt prezentate evolutiile hip-hop-ului in Romania si cultura stradala pe care o dezvolta. Urmarind ascendenta lui Cosy (un rapper din Braila), se ajunge la nume mari ale hip hop-ului din tara. Alaturi de Cosy, Puya, Codu Penal se realizeaza o retrospectiva a genului si o analiza a ceea ce exista (sau nu mai exista) acum pe piata.
"Tango" este un proiect in dezvoltare, primul dintr-o serie de documentare propuse de FilmMaking. Regia este realizata de Tedy Necula, imaginea de Ciprian Tudor, George Mihailescu si George Dorobantu, iar productia de Tedy Necula, Magdalena Schubert, Ciprian Tudor si Iustin Nistor.
Timpul a trecut, acum Tedy este student UNATC si un regizor talentat. Este producator Filmmaking Romania, speaker motivational si trainer in comunicare sociala si realizare de film.
"Aripi de foc" este povestea adevarata a unor oameni care au redefinit imposibilul, aventura incredibila a primului spectacol de dans comunitar din Romania, "Pasarea de foc". Initiat de Asociatia "Jungen Rumanen eine Chance!", proiectul a avut doua reprezentatii in cadrul Festivalului International "George Enescu": la Bucuresti, pe scena Teatrului National, si la Sibiu. "Filmul vorbeste despre Pasarea de Foc pe care o avem cu totii inauntrul nostru si trebuie sa o eliberam pentru a ne urma visele, scopurile in viata. "Aripi de foc" este exemplul unei metode reale de a vedea altfel viata pe care o traim", spune Tedy Necula, regizorul filmului.
"CROS Camp: Invata cu atitudine!", cel de-al doilea documentar de lung metraj, dezvaluie, pe parcursul celor 80 de minute, modelul alternativ de educatie CROS - Centrul de Resurse pentru Organizatii Studentesti, care adauga dimensiuni noi demersului traditional de formare: sustinerea individuala si personalizata prin consiliere pentru autonomie in invatare, coaching si mentorat si comunitatea de practici - un spatiu social bogat in resurse si activitati. CROS Camp este tabara organizatiei care promoveaza deschiderea permanenta catre invatarea continua si autonoma. Timp de o saptamana, 100 de tineri din organizatii studentesti, alaturi de coacheri, traineri, persoane din mediul de afaceri, iau parte la o experienta multidisciplinara transformationala.
"I can"t run but I can walk, to take my life step by step."
