O Noua Sansa | O Noua Viata

Povestea lui Lucian Negoita

Povestea lui Lucian Negoita Povestea lui Lucian Negoita

Lucian Negoita este prima persoana cu dizabilitate locomotorie, utilizator de scaun rulant, din Romania, certificat ca psihoterapeut de catre Colegiul Psihologilor din Romania. In 2010, a infiintat Centrul de Consiliere psihologica, Psihoterapie si Dezvoltare personala PSIHO-ARMONIE, care ofera servicii in domeniul sanatatii psihice gratuit pentru persoanele cu dizabilitati si familiile acestora.

Suferinta bucuresteanului Lucian Negoita s-a declansat cand si-a pierdut echilibrul propriilor picioare. In prima sa copilarie, cum o numeste, visa sa se faca preot, general, acordeonist sau pilot. A ales ultima varianta si a facut liceul de aviatie, pe care l-a terminat in '91. Cum nu erau insa locuri de pilot pe vremea aia la Academia din Buzau, si-a urmat mai departe o alta pasiune, cea pentru mediu. Voia ca oamenii sa nu mai lase urme in natura, ci sa-i permita naturii sa lase urme in sufletul lor. Tot in '91 a intrat la Institutul Agronomic "Nicolae Balcescu" si in vara aceluiasi an s-a izbit de forta naturii.

Avea 18 ani si era in vacanta la bunici, in Dragomiresti Vale, un sat de la periferia Bucurestiului. Pe 12 august, s-a dus cu baietii sa se racoreasca in garla. Saritul in cap, in apa, era o dovada de maturitate si de barbatie pentru ei, asa ca l-au exersat de mai multe ori in ziua aia. Cand au dat sa plece, Lucian a vrut sa mai sara o data, sa se spele de nisipul care-i ramasese pe corp. Doar ca de data asta s-a apropiat prea mult de mal si s-a lovit cu capul de o piatra.

"Am simtit cum se strang picioarele sub mine". Ramas fara simturi in picioare, a reusit sa ajunga la mal prin forta mainilor si a apei curgatoare. Nu il durea nimic, poate doar craniul lui constientiza durerea. Dupa ce a iesit la mal, inainte ca prietenii sa-i sara in ajutor, i-a venit in minte imaginea unui prieten din copilarie care suferea de distrofie musculara si nu putea sa mearga. Soarta lui Lucian a fost similara: o leziune in zona cervicala, mai putin grava decat cea a lui Mihaita Nesu sau a lui Superman (Cristopher Reeve), dar indeajuns de grava pentru a-i invalida picioarele si mainile. Medicul Florin Exergian, de la Spitalul Bagdasar din Capitala, care avea sa-i fie alaturi in anii ce au urmat, l-a operat la doua zile dupa accident. "Credeam ca e ca o operatie de apendicita, in trei saptamani o sa merg din nou".

A urmat procesul de recuperare, sub atentia kinetoterapeutului Anca Mihaiescu, "psihologul meu, sora mea mai mare si mama mea emotionala". La inceput, Lucian nu putea sa manance, sa se barbiereasca, sa scrie, isi folosea cu greu degetele. Picioarele ii erau afectate si mai rau. Iar daca inainte de accident practicase karate si culturism, dupa el a ajuns sa faca exercitii la pat cu gantere de 500 de grame, ca apoi sa se poata sprijini in paralele, cu genunchii imobilizati in atele. Desi era convins ca o sa-si revina complet, nu s-a intamplat. Acum isi simte membrele, dar le simte amortite. Nu se poate deplasa pe picioare, dar poate sa conduca o masina; primul sau autoturism a fost un Trabant care i-a asigurat autonomia in vremurile in care mijloacele de transport in comun din Bucuresti nu aveau locuri speciale pentru persoanele cu handicap. Mainile par sa-i fie incremenite, cu degete contorsionate, dar le poate folosi la condus, la mancat, la baut, la scris, la imbracat sau la strangerea discreta a altor maini. Mai exact, la acele lucruri practice care ii pot asigura o autonomie zilnica. "Eu zic ca am recuperat ce se putea recupera".

Pana atunci, pana sa imbratiseze a doua copilarie si sa mearga mai departe, cel mai mare inamic al lui Lucian a fost speranta ca va merge din nou, care nu l-a parasit cativa ani dupa accident. Se autoizolase, nu voia sa iasa din casa, ii era rusine de mila altora. Renuntase la facultate, se concentrase doar pe procesul de recuperare si spera. Cand si-a dat insa seama ca nu mai are ce sa spere, ca membrele lui nu aveau cum sa mai functioneze ca inainte de accident, a aparut depresia, care l-a lasat si fara podoaba capilara in iarna lui '95. In aceeasi iarna s-a gandit sa se si sinucida. Dar si sa-si accepte noua conditie. "Cred ca m-a ajutat, poate o sa razi, filmul Mihai Viteazu", spune Lucian. "Mihai Viteazu e domnitorul meu preferat. La inceputul filmului avea o replica: Romani, treziti-va, ca ati dormit destul! Nu am avut un episod psihotic, nu credeam ca Amza Pellea mi se adresa direct, dar a facut clic. Luciane, trezeste-te, ai dormit destul, e vremea sa treci la niste actiuni pentru tine si sociale".

Dupa faza de acceptare, Lucian a iesit din nou in lume si si-a infruntat rusinea. Mai intai ca dactilograf in liceul din Dragomiresti Vale unde mama lui era secretara, apoi ca instructor scolar in ABC-ul computerelor si ca membru activ al unei asociatii pentru persoane cu dizabilitati. "M-a ajutat sa-l citesc si pe Nietzsche: ceilalti ne privesc cu mila cand nu ne mai privesc ca pe niste competitori". Cititul post-accident, alaturi de un prieten care l-a facut sa-si dea seama ca e un bun ascultator, l-au ajutat insa sa-si dezvolte si o alta pasiune, una deocamdata definitiva, pentru psihologie, pe care a studiat-o la a doua facultate si la master. "Epictet spunea acum 2000 de ani ca nu suntem afectati de ceea ce ni se intampla, ci de ceea ce gandim despre ce ni se intampla". Asa ca prima formare a lui Lucian in domeniul PSI a fost terapia cognitiv-comportamentala, care se bazeaza, in esenta, pe alungarea gandurilor negre. A aplicat-o in primul rand pe el, apoi pe elevi, din postura de psiholog scolar, apoi pe clientii care vin la propriul sau centru - Psiho-Armonie. Aici lucreaza impreuna cu a doua sotie si acorda consiliere atat persoanelor cu dizabilitati fizice, cat si celor "normale", cu dizabilitati emotionale. Primele beneficiaza si de servicii gratuite.

Familia Negoita, Cristina si Lucian

Apoi au urmat alte formari. La fel ca in viata de zi cu zi, unde are 40 de camasi diferite si patru-cinci carti incepute pe noptiera, Lucian Negoita e aplecat spre diversitate si in munca. Vara aceasta, de exemplu, a urmat cursuri de hipnoza ericksoniana. Milton Erickson e modelul lui intr-ale psihoterapiei. Asta pentru ca a impus o abordare optimista, pozitiva asupra oamenilor, considerand ca inconstientul e un depozit de resurse si strategii adunate si aplicate de oameni candva, in trecut, pentru a face fata unor situatii. O alta formatie e in terapii scurte centrate pe solutii, derivate tot din munca lui Erickson, solutii pentru prezent si viitor. "In trecut merg doar ca sa sondez si sa iau de acolo numai exceptiile pozitive, modalitatile prin care oamenii au invatat sa faca fata unor dificultati. Nu-mi place sa joc in pozitii pierdute". Apoi, printre altele, mai e specializat si in terapie sistemica, pe care o aplica cuplurilor si familiilor. Familia e un sistem de relatii care ne pot influenta negativ sau pozitiv. "In multe familii, dupa ce unii dintre membri sufera un accident si capata o dizabilitate sau se nasc cu ea, exista tendinta parintilor si a fratilor de a fi hiperprotectivi, de a nu-i lasa sa-si dezvolte autonomia. In alte familii, membrii devin indiferenti sau chiar reci, nepasatori. Daca vrei o schimbare durabila, atunci e OK sa intervii si in relatiile din familie".

In paralel cu propriul cabinet, Lucian ofera serivicii gratuite si in cadrul asociatiei Motivation, care are in Ilfov o intreprindere sociala pentru persoane cu dizabilitati. Iar pana acum doi ani a condus activ propria sa asociatie pentru oameni cu handicap - Impreuna 2002 (anul infiintarii). La inceputurile ei, din postura de psiholog scolar, Lucian coopta ca voluntari elevi "judecati ca fiind nu tocmai buni" si ii indemna sa insoteasca tineri cu dizabilitati la concerte, spectacole, piese de teatru sau in excursii pentru a-i impiedica pe acestia din urma sa se izoleze. Este si formator in psihoterapii cognitive si comportamentale pentru colegi de prosfesie aspiranti, iar pe viitor are in plan un proiect pilot, intr-o scoala sau intr-un liceu, pentru dezvoltarea inteligentei emotionale si organizarea unor seminarii motivationale prin care sa popularizeze tehnicile de dezvoltare personale pe care le studiaza in permanenta.

Lucian Negoita psihoterapeutScopul sau declarat e sa se apropie si mai mult de oameni, de care nu s-a simtit discriminat si de care nu vrea sa fie asistat social. "Cred ca un exemplu negativ dupa ce capatam o dizabilitate e ca ne asteptam ca ceilalti, ca statul sa ne ajute, sa ne dea. E o atitudine negativa, defensiva, noi ar trebui sa mergem inspre [ceilalti]".

Acum, la 39 de ani, Lucian duce o viata normala, cu rate la banca, si se simte un om implinit. Desi a avut un accident in apa, participa la maratonul anual de inot, in echipa Motivation, si ia cursuri de Kendo, cu sabii din bambus. Dintre cele patru picioare ale mesei, mai are unul de slefuit: cel al sufletului. S-a obisnuit de mic copil cu provocarea de a fi un om bun si vrea sa o duca mai departe prin noi si noi directii de dezvoltare spirituala si emotionala, fie ca sunt cursuri de ikebana sau de cresetere a bonsailor. Deasupra mesei cu patru picioare din cabinetul lui Lucian atarna un tablou cu un cal in galop. Iar pe comoda de langa usa se disting doua figurine mici din lemn: un cal normal si unul inaripat. "Imi plac caii, sunt un simbol al libertatii, al intelepciunii, al fortei", spune psihoterapeutul. "Alearga mai departe, sar peste obstacole. In fiecare dintre noi exista si un cal inaripat. Avem si aripi, dar uneori uitam sa le folosim".

Sursa: totb.ro


Feedback

Parerea ta conteaza!

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2019 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version