O Noua Sansa | O Noua Viata

Asistentii personali: rolul lor in procesul de reabilitare

Asistentii personali si rolul lor in reabilitare Asistentii personali si rolul lor in reabilitare

Carol si Filip sunt nelinistiti si frustrati datorita faptului ca trebuie sa negocieze venirile si plecarile din lumea reabilitarii, de cand fiul lor adolescent a suferit un accident de motocicleta. Angela si-a "pus viata in asteptare", de cand a inceput sa aiba grija de parintii ei in varsta, cu mai multe afectiuni cronice. Maria doreste, uneori, ca sotul ei, paralizat din cap pana in picioare in urma unui accident la locul de munca, sa moara si s-o elibereze dar, in acelasi timp este chinuita de remuscarile produse de asemenea ganduri. Carol, Filip, Angela si Maria sunt patru persoane, printre milioane de oameni care ingrijesc o ruda sau un prieten bolnav sau cu un handicap. Ei sunt asistentii personali. Nu toate persoanele care ingrijesc se sacrifica in acelasi mod precum Angela, sau experimenteaza acelasi nivel de suferinta si durere, care umbresc viata lui Carol, Filip si a Mariei. Dar experienta de a deveni un insotitor este realitatea unui numar tot mai mare de persoane din intreaga lume.

Intr-adevar, numarul de persoane bolnave sau cu handicap care necesita asistenta pentru a-si gestiona viata lor de zi cu zi este in crestere in fiecare an. Cei cu varsta de peste 80 de ani, sunt grupul cu cea mai rapida crestere, fiind grupul cel mai susceptibil de a avea dizabilitati si boli cronice care-i pot impiedica in desfasurarea activitatilor zilnice. Dar persoanele in varsta nu sunt singurul grup de persoane cu handicap al caror numar este in crestere, dat fiind faptul ca de 40-50 de ani tehnologia medicala moderna si farmaceutica prelungeste viata si salveaza din ce in ce mai multi oameni care nu ar fi supravietuit altfel din cauza starii lor patologice. Politicile actuale sunt in favoarea mentinerii pe cat posibil a persoanelor cu dizabilitati cronice in colectivitate si in resedinta lor. In multe tari, aceste persoane se bazeaza pe asistentii personali dintre membrii familiei lor sau din cercul lor de prieteni pentru a-si asuma o mare parte din sprijinul necesar pentru a atinge acest rezultat. Cu toate acestea, chiar si atunci cand persoanele cu dizabilitati sunt institutionalizate, asistentii personali joaca deseori un rol esential in ceea ce priveste activitatea de ingrijire. Acest lucru este valabil mai ales in tarile in curs de dezvoltare. Intr-adevar, in multe din aceste tari, valorile familiale solide insotite de absenta unui centru comunitar si a ingrijirilor pe termen lung, duc la situatia in care familiile asigura in totalitate ingrijirile persoanelor in cauza.

Un portret al asistentului personal

Definitia unui asistent personal difera foarte mult, dar in mintea multor oameni, aceasta ar trebui sa includa doua aspecte: o masura a muncii prestate si un indicator care sa arate ca, persoana care beneficiaza de ajutor are incapacitati de natura functionala, cognitiva sau mintala care il impiedica sa realizeze unele activitati in mod independent.

Studiile au aratat faptul ca, se intampla foarte rar ca intreaga familie sa aiba grija de un membru al familiei cu handicap, mai ales cand e vorba efectiv de ingrijiri concrete. In general responsabilitatea ingrijirii ii revine unui membru sau cel mult la doi membri si cel mai des, aceasta le revine femeilor. In trecut, ideologia celor doua domenii separate care atribuiau femeilor responsabilitatea ingrijirii in cadrul caminului iar barbatilor responsabilitatea asigurarii veniturilor pe piata muncii, a devenit sursa acestei repartizari inechitabile a serviciilor de ingrijire intre cele doua sexe. Nu punem la indoiala faptul ca exista adesea doar un singur insotitor principal: mai multi membri ai familiei pot participa in diferite moduri in ceea ce priveste activitatea de ingrijire sau pot veni in ajutorul asistentului principal, dar acest lucru pune in evidenta responsabilitatea deosebita a unora dintre ei.

Desi avem tendinta sa vorbim de insotitori (asistenti) in general, nu trebuie sa uitam ca acestia sunt de fapt un grup foarte eterogen care include sotii in varsta, lucratorii, vecinii si rudele mai indepartate (nurori, nepoti, surori) care traiesc in diverse conditii. Ei sunt in masura sa ofere o mare varietate de forme de sprijin si ingrijire persoanelor de toate varstele cu deficiente fizice, mentale, cognitive sau intelectuale. Activitatile lor de ingrijire ar fi putut incepe cu cateva luni in urma sau s-ar fi putut desfasura de mai bine de 40 ani.

Calitatea relatiei afective dintre ei si persoana in ingrijire variaza foarte mult. Exista insotitori in orice situatie, in orice grup socio-economic si in orice grup etnocultural.

In timp ce unii cercetatori si practicanti definesc insotitorii (asistentii) pe baza unor criterii cum ar fi numarul de ore de asistenta oferit, multe persoane care ofera ingrijiri de baza nu se considera "asistenti". Ei se percep ca niste persoane care au un rol normal in familie in calitate de membri ai familiei si mai ales ca sotie sau sot sau copii. Aceasta situatie pare sa se schimbe cel putin in America de Nord, dat fiind faptul ca asistentii, mai ales cei din generatia baby-boomers au adoptat acest termen pentru a indica faptul ca serviciile de ingrijire pe care le ofera ei este ceva mai mult decat un ajutor normal oferit membrilor unei familii.

Ce se intelege exact prin activitatea de ingrijire?

Gama de activitati desfasurate de insotitori (asistenti personali) acopera toate actiunile necesare pentru a raspunde nevoilor fizice psihologice si sociale ale persoanei care are nevoie de sprijin. In general avem tendinta de a defini aceasta munca raportandu-ne la diferite categorii de activitati de zi cu zi - ingrijire personala, baie, imbracat, hranire, deplasare etc. - si activitati instrumentale cotidiene - pregatirea mesei, menaj, gestionarea bugetelor. Aceste instrumente de masurare se dovedesc atractive datorita simplitatii lor si a usurintei cu care ele permit masurarea serviciilor de ingrijire. Insa dupa parerea multora, acestia reprezinta imaginea traditionala de ingrijire a apropiatilor care se vrea normala si naturala, comparabila cu muncile casnice pe care femeile le-au facut dintotdeauna acasa.

Ce se intelege exact prin activitatea de ingrijire?In aceasi perspectiva, accentul pus pe "sarcini" tinde sa ascunda natura esentiala a acestor activitati adica, faptul ca ele se afla in relatii intime cu caracter personal si fac invizibila o buna parte din ceea ce se intampla, fie in ceea ce priveste sprijinul emotional si lucrul cu privire la identitate, managementul comportamentului, supravegherea exercitiilor de readaptare, luarea de medicamente si alte tratamente, mobilizarea si sustinerea actiunilor in obtinerea accesului la servicii si alte resurse, medierea intre diversi profesionisti, monitorizarea calitatii serviciilor de ingrijire, luarea deciziilor in ceea ce priveste persoana si elaborarea de strategii care permite asistentilor sa imbine serviciile de ingrijire cu alte responsabilitati.

In multe situatii, serviciile de ingrijire ale unei persoane cu limitari severe este o responsabilitate cu norma intreaga, care monopolizeaza asistentul 24 ore din 24. Acest lucru este valabil mai ales in cazul de ingrijire a persoanelor cu tulburari cognitive.

In incercarea de a evalua activitatea asistentilor, un lucru extrem de important este faptul ca trebuie sa se tina cont de contextul in care acestia isi desfasoara activitatea. Spre deosebire de contextul institutional, asistentii care ingrijesc la domiciliu rareori sunt capabili de ingrijiri de specialitate. Ei nu au spatiu si echipamente adecvate sau special concepute pentru persoane cu nevoi speciale. Nu toti asistentii au acces la aceeasi informatie, la acelasi nivel de pregatire sau de supraveghere dupa cum au profesionistii. In institutiile specializate, trei echipe sunt puse la dispozitie pentru a efectua munca necesara in decursul unei zile, fiecare dintre ele lucrand 8 ore pe zi incluzand pauza de cafea, ora de masa si 2 zile libere pe saptamana, in timp ce asistentii sunt in general singuri si dispun de putin timp pentru odihna. Atunci cand asistentii lucreaza la spital sau intr-un centru de reabilitare, nu au de efectuat decat munca lor platita, in timp ce asistentii la domiciliu trebuie sa integreze sarcinile lor in cadrul vietii de familie.

Grija pentru un prieten sau un apropiat poate fi o activitate stimulanta si plina de satisfactii. Aceasta poate duce la consolidarea relatiilor cu persoana care necesita sprijin, la dezvoltarea de noi competente si poate chiar da un sens vietii. Cu toate acestea, aceasta activitate este dificila, complicata si tulburatoare.

Efectele ingrijirii apropiatilor (rudelor)

Activitatea de ingrijire transforma inevitabil viata asistentilor, cu toate ca efectele acestei activitati difera foarte mult de la o persoana la alta. Majoritatea asistentilor fac fata suprasolicitarilor muncii de ingrijire si a conflictelor din cauza multitudinii de responsabilitati pe care si le asuma acestia, de multe ori in lipsa unui sprijin adecvat din partea familiei sau a autoritatilor, si a recunoasterii din partea altor membri ai familiei sau a profesionistilor.

Multe rapoarte de cercetare indica faptul ca ingrijirea rudelor provoaca efecte nefaste pentru sanatatea mintala. S-a demonstrat ca epuizarea emotionala in cadrul familiei poate include: simptome de boli psihice - cum ar fi o depresie severa, anxietate, izolare, tulburari de somn; demotivare, tristete, sentiment de neajutorare, precum si conflicte si frustrari legate de solicitari contradictorii.

In plus, timpul limitat dedicat relatiilor sociale si a timpului liber este una dintre consecintele activitatii de ingrijire (caregiving) cel mai frecvent raportate de catre toate persoanele care ingrijesc (asistentii), proportia situandu-se intre 33% si 75% din asistenti conform studiilor empirice. Studiile au demonstrat, de asemenea, modul in care intreruperile de somn si limitarile in ceea ce priveste viata sociala pot provoca oboseala cronica, izolare sociala, auto-neglijare si depresie.

Asistentul personal si relatiile sale cu profesionistii

Relatiile asistentilor cu profesionistii, desi de multe ori pozitive, pot constitui, uneori, un alt factor care contribuie la anxietatea asistentului. Putine studii au explorat relatia dintre practicanti si asistentii din randul membrilor familiei sau a prietenilor si asta, in ciuda rolului strategic al acestora in activitatile lor de ingrijire. Putem atribui, probabil, aceasta relativa lipsa de interes statutului ambiguu atribuit asistentilor personali in politicile si serviciile legate de ingrijirea la domiciliu, readaptarii si ingrijirilor pe termen lung.

Serviciile legate de ingrijirea la domiciliu, de readaptare si de ingrijire pe termen lung urmaresc in primul rand compensarea si ameliorarea incapacitatilor functionale ale persoanei care necesita ingrijire, si nu sustinerea asistentului personal. De foarte putin timp s-a putut observa o reforma a politicilor in anumite tari pentru introducerea problematicii activitatilor de ingrijire a apropiatilor si a prietenilor dar si asa, statutul asistentilor personali ramane ambiguu. Asistentii nu sunt in general clientii oficiali ai sistemelor de sanatate si a serviciilor sociale; dosarele sunt intocmite in numele persoanelor care beneficiaza de ingrijire. Desi acestia sunt adesea desemnati ca parteneri in materie de ingrijiri, politicile ii desemneaza in general ca "persoane-resurse" care urmeaza sa fie instruite si formate pentru a satisface nevoile persoanelor care necesita ingrijire.

Practicantii accepta in general apelarea la serviciile asistentului, acesta avand calitatea de "persoana-resursa", deoarece ei par sa aiba valori familiale mai solide decat ale publicului larg in general si, prin urmare, presupun ca familiile ofera servicii de ingrijire. Ei cred ca asistentii personali ar trebui sa se implice activ in furnizarea de servicii de ingrijire si tratament pentru clientii lor. Cu toate acestea, chiar practicantii sunt cei care stabilesc si determina deseori aceasta implicare. Practicantii se asteapta ca asistentii sa urmeze un plan de ingrijire elaborat de catre profesionisti, sa recunoasca expertiza profesionala si sa joace un rol mai limitat.

Serviciile publice sunt percepute ca un sistem de servicii de sprijin pentru familie, necesar atunci cand se cer servicii de ingrijire profesionala sau cand familiile sunt coplesite si ajung sa ofere servicii de sprijin in calitate de clienti.

Concluzie

In ciuda asemanarilor dintre experienta de ingrijire a celor apropiati si principalele provocari cu care se confrunta asistentii cum ar fi lipsa de recunoastere, izolarea, insecuritatea financiara, imbinarea serviciilor de ingrijire cu alte responsabilitati, lipsa de resurse si lipsa de putere, da influenta deciziilor relative cu privire la activitatiile de ingrijire; nu trebuie sa uitam totusi de marea eterogenitate a asistentilor personali. Pentru a face fata conditiilor specifice prezentate de fiecare asistent si de persoanele pe care le ingrijesc, serviciile si resursele trebuie sa fie flexibile si centrate pe persoana, si in masura posibilitatilor, persoanele care ingrijesc ar trebui sa fie implicate in proiectarea lor.

Nancy Guberman
Profesor de Asistenta sociala
Universitatea din Quebec, Monreal.

Articol scris de Violeta Grigore, voluntar ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.

ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org


Feedback

Parerea ta conteaza!

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2019 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version