O Noua Sansa | O Noua Viata

Dana Zaloaga

Dana Zaloaga

Un sir neintrerupt de mici acte de vointa dau un rezultat mare. - Charles Baudelaire

Deschide subtitrare in Romana

Traducere

VIATA DUPA ACCIDENT. Acest episod din „Viata dupa leziunile vertebrale” v-a fost oferit de Firma de avocatura Fornos. Salut, tuturor! Bun venit la Pushrim! Acesta este episodul patru: Managementul vezicii si al intestinului. Suntem Ray Pizarro, Boris Del Cid, si Richarnd Bell. Dorim sa va multumim tuturor inca o data pentru ca v-ati alaturat discutiei noastre despre experientele pe care le-am avut cu acest subiect nu foarte placut, adica vezica urinara si intestinul. E un subiect tabu, este cam greu sa vorbim public despre aceste probleme; unele persoane sunt mai sensibile cand vine vorba despre acest subiect, dar eu cred ca este un subiect foarte important. Putem incepe cu Boris. Poate ne poti impartasi cum te-ai descurcat cu controlul vezicii? Da, de fapt m-au invatat despre controlul vezicii, si cred ca toata lumea primeste aceasta lectie la spital. Trebuie sa ne folosim de un cateter, pentru ca nu putem retine urina in vezica pentru un timp indelungat. Avem probleme cu incontinenta, unii nu pot sa retina deloc, altii retin prea mult – nu intentionat, insa asta se intampla atunci cand avem probleme cu coloana vertebrala. Eu am folosit un kit de cateter manual, care contine manusi, tampoane, si servetele de unica folosinta. Foloseam cateterul de 5 sau 6 ori pe zi, asa cum mi-a fost indicat de urolog, pentru a reduce, sau pentru a preveni riscurile unui „accident”. Am purtat si o punga pentru picior, atasata de cateter, pentru a-mi putea controla incontinenta. Cam atat. In cazul tau cum a fost, Rich? Da, cand am parasit spitalul, si eu am folosit catetere. Mi-au dat si mie un program - la fiecare patru ore. Dar dupa un timp am realizat ca atunci cand aveam nevoie, deveneam disreflexic... Am invatat apoi sa imi dau seama cand si cum trebuie sa folosesc cateterul. Am continuat prin a folosi punga, impreuna cu pachetul cateterelor, iar apoi le-am schimbat cu un cateter extern textas. pentru ca imi irita vezica mai putin; un lucru grozav, avand in vedere ca mi-a redus sansele de a face o infectie urinara. Cand am ajuns prima data acasa, faceam infectii urinare frecvent. Ajungeam in spital o data la aproximativ trei luni; la inceput, pana m-am obisnuit cu tehnica. Pentru cei care trec prin asta pentru prima oara - dureaza ceva pana te obisnuiesti cu tot ce trebuie sa faci. Dar dupa ce mi-am „nimerit” medicamentele... In loc sa iau Detrol, care imi usca gura, apoi Oxytrol, un inlocuitor, care, din cate cred eu, mi-a cauzat edem. Si apoi, noul meu urolog mi-a recomandat Gelnique, ambalat intr-un tub mic, are aspectul unei lotiuni, si trebuie sa il aplici pe partea de jos a stomactului. Se pare ca imi relaxeaza sfincterul, astfel incat sa pot retine mai multa urina, si pot sa previn infectiile urinare frecvente. Nu am mai avut o infectie urinara de ceva timp. Da, faci infectii, dar nu atat de grave incat sa ai nevoie de spitalizare. Tu ce zici, Ray? Da, eu imi amintesc ca am parasit spitalul cu un cateter si cu rutina esentiala cateterizarii periodice. Urologul meu mi-a sugerat cateterizarea de 3 sau 4 ori pe zi, in functie de cantitatea de apa asimilata. Automat, in zilele in care bei mai multa apa, va trebui sa folosesti cateterul mai mult. Trebuie sa te monitorizezi, si exact asa cum ati spus si voi, sa poti sa te eliberezi si sa relaxezi vezica. Ulimul lucru pe care vrei sa il faci e sa faci vezica sa se micsoreze si sa nu poata retine urina. Si asa cum a spus si Boris, nu vrei sa te tii prea mult, pentru ca ai putea avea probleme serioase cu revenirea urinei in rinichi, iar cu infectiile la rinichi nu e de glumit; ar putea sa iti cedeze rinichii, ai putea suferi de disreflexie, sau sa faci o criza. Este important sa respecti cu strictete tehnica de cateterizare. Am fost trimis acasa cu cateterul, si mi-au spus ca atunci cand ma simt plin, trebuie sa golesc vezica intermitent, ca sa o pot goli in mod corespunzator. De multe ori, un cateter nu este suficient, vezica nu se goleste complet. Si atunci trebuie sa golesti vezica corespunzator, intermitent. Cu cat lasi mai multa urina, cu atat fermenteaza, si se aduna bacterii mai multe. Pana acum mi-a mers chiar bine. In ceea ce priveste cateterele, am incercat la cele mai mari firme, iar cateterul care mi s-a potrivit a fost Secure Catheter, care este moale, nu contine acea substanta chimica ce cauzeaza cancer, si are multe beneficii, insa acestui lucru ii vom dedica o alta emisiune, in care vom vorbi numai despre catetere. Da, si mai sunt si alte optiuni. Unii folosesc SupraPubic, prin interventie chirurgicala, daca nu iti poti folosi mainile in mod corespunzator pentru cateterizare manuala. Mai sunt si alte moduri. Unii oameni folosesc Foley, pe care nu il recomand, deoarece cauzeaza depunerea de bacterii in vezica. Da, pana la urma, depinde de doctorul tau. Urologul tau iti va spune ce trebuie sa folosesti, asa ca orice sugestie de schimbare trebuie sa fie aprobata de doctor - fie urolog, fie generalist. Esti de acord, Boris? Absolut. Am putea sa dezvoltam acest subiect, sa discutam cat dorim, in detaliu, ori in termeni simpli, si ne vom pregati pentru acest lucru. Putem dedica o intreaga emisiune acestui lucru. Dar, asa cum a spus si Ray, tot auziti aici necesita aprobare de la medic - urolog, generalist... Ce a mers in cazurile noastre, s-ar putea sa nu fie o solutie pentru dumneavoastra. Iar noi nu diagnosticam, nu oferim tratamente, si nu sugeram schimbarea tratamentelor actuale. Am vrut doar sa clarific acest aspect. Toti suntem de acord cu asta. Da, cu siguranta. Si asta este valabil in special pentru cei care trec pentru prima oara prin asta. Pentru orice intrebare, mergeti la doctor si discutati diferite solutii si daca ajungeti la o decizie comuna, abia atunci puteti face schimbari, atunci cand doctorul va fi de acord cu asta. Am fost cam concisi in legatura cu situatia vezicii si cum ne descurcam cu asta. Acum vom continua si vom vorbi despre ceva mai putin placut. Un subiect sensibil, dar necesar. Vom fi pe cat de sinceri putem si sa speram ca nu vom intra prea mult in detalii si in toate lucrurile prin care a trebuit sa trecem. Asadar, Boris...Cam care este rutina in ceea ce priveste ingrijirea intestinului? Foarte simplu. M-au invatat la spital ca trebuie sa mentin o regula, atat cat se poate. Asa ca trebuie sa am grija de intestin zilnic. Pentru unele persoane, regula nu este zilnica. Asta are legatura si cu gravitatea ranilor pe care le-ai suferit, si toate celelalte aspecte. Dar in cazul meu, exista o rutina zilnica. Pentru ingrijire, trebuie sa folosesc un supozitor; sunt mai multe moduri in care poti face asta. Unui supozitor ii ia intre 10 si 20 minute pentru a se dizolva, este introdus manual, si te relaxezi si astepti pana isi face efectul. Mai este o metoda, clisma. Produsul se numeste Enemeez Non-Plug Intended, dar aceasta metoda este o formula a clismei putin mai usoara, iar lichidul este introdus prin rect, dupa care eliminat. Dupa care scaunul absoarbe acest lichid si intreg procesul stimuleaza tesutul din interiorul rectului, iar apoi are loc miscarea. Acest proces ar trebui sa ajute la eliminarea rezidurilor, instant. Supozitorul irita tesutul din interior, din cavitatea anala, ori rect. Si nu este un secret faptul ca supozitoarele irita tesutul din rect timp de 30 de ore. De aceea, este posibil ca anumite reziduri sa ramana neeliminate. Trebuie sa te asuguri ca aceste reziduri sunt eliminate, prin stimulare manuala si evacuare. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le ai in vedere cand folosesti supozitoare. O alta posibilitate este stimularea manuala, care consta in incercarea stimularii rectului prin introducerea unui deget. Fac asta in fiecare zi, dureaza in jur de o ora, ar trebui sa evitati o durata prelungita, mai mult de o ora, pentru ca apoi se poate acumula tesut hemoroidal. Asa apar problemele cu hemoroizii, iar acest lucru este de evitat. Cam asta este tot. Da... eu am plecat din spital cu supozitoare, care nu au fost atat de eficiente in ceea ce ma priveste. Dar sotia mea trebuie sa ma ajute, avand in vedere ca sunt tetraplegic. Imi pare rau, scumpo! Ea ma ajuta manual, incearca in fiecare zi. Si chiar incercam impreuna in fiecare zi, poate nu avem de fiecare data, insa incercam totusi, sa vedem. Stii... in cazul in care ai un accident, si nu mai esti la fel de capabil, nu este tocmai incantator, insa dai vina pe altcineva... Ce poti sa faci? – Face parte din viata. – Da, face parte din viata. Insa cand aveam nevoie sa merg la toaleta, am realizat ca sufeream de disreflexie autonoma. Iar atunci totul se schimba, ai dureri... Episoadele de disreflexie autonoma sunt intense si infricosatoare. Asa ca oricand trec prin asa ceva stiu ca trebuie sa merg la toaleta. Dar, cu programul zilnic stabilit pentru colon... Ah, mi-am amintit ca vroiam sa spun ca dieta face o diferenta de la cer la pamant. A trebuit sa scot toate produsele fast-food, sa mananc pe cat de natural si organic posibil, – Multe fibre. – Da, si datorita religiei mele, incerc sa mananc cat mai mult conform kosher-ului - lucru care ajuta mult. Un lucru de care mi-am dat seama ca este de mare ajutor a fost un tip de unt pe care il cumparam de la un magazin frantuzesc - numit Normandy. Au multe denumiri, dar daca citesti pe ambalaj, trebuie sa scrie „Unt Normandy”, din Franta... – Nu stiu de ce... dar acel unt... – Merge la tine. Da, merge la mine. Nu stiu daca si la altcineva, dar merge cu siguranta la mine. Vreau sa mentionez cateva tipuri de medicamente ce pot cauza probleme cu rutina. Vorbesc despre morfina, Vicodin, narcotice, orice tip de opiacee sau antiinflamatoare. De obicei ingreuneaza scaunele, si dau episoade ingrozitoare de disreflexie autonoma. Nu vreti sa aveti probleme de genul acesta. Ar trebui sa stiti asta cand trebuie sa luati astfel de medicamente, deoarece ele pot cauza anumite probleme. De asemenea, ca intotdeauna, consultati-va cu medicul dumneavoastra. Asa este, asa este... In ceea ce priveste situatia intestinului meu, doctorii mi-au facut cateva teste cand am plecat din spital, ca sa imi spuna cum merg lucrurile, iar ca pacient, trebuie sa inveti cum sa aplici acele cunostinte cand te intorci acasa. Adica notiunile despre stimularea manuala si supozitoare... Si exista o diferenta intre supozitoare. Am aflat dupa vreo 2 sau 3 ani ca mai exista un tip de supozitor care practic iti reduce rutina intestinului la jumatate. In anumite cazuri, chiar si mai mult; doctorii il numesc supozitorul „magic bullet”. Cred ca acest tip de supozitor are ca baza uleiul vegetal, este posibil sa ma insel, insa contine diferite substante chimice care ii permit sa actioneze mai repede, si este mai puternic. De aceea si folosesc numai jumatate din el. Va mai puteti interesa si despre acest lucru. Cred ca este acelasi despre care vorbeam eu, care, dupa cum ai spus, este foarte puternic si poate irita tesutul din interiorul rectului si il poate stimula timp de 30 de ore. Si eu il folosesc pe acesta, „magic bullet”. – Da, „magic bullet”, pentru ca pe supozitorul cu putere medie scrie cu verde Bisacodyl, sau ceva de genul acesta, iar in anumite cazuri, ar putea dura chiar si o ora sa isi faca efectul. Si nu ti-ai dori ca rutina intestinului sa dureze mai mult de o ora. Dar trebuie, de asemenea, sa te asiguri ca elimini tot ceea ce trebuie eliminat, deoarece nu ti-ai dori sa te afli in public si sa deodata sa simti un miros ciudat si sa iti dai seama ca vine de la tine si ca este rezidul de la acel supozitor. Da, scopul este sa eviti un „cod maro”. Acesta este scopul, nu? Exact. Cu totii stim ce inseamna „cod maro”, puteti sa va folositi imaginatia. Da, aceasta este una dintre rutinele folosite de mine, si obtin rezultate bune. Eu am inceput sa fac asta zilnic dupa un an de la accident pentru ca lucrurile incepusera sa incetineasca, nu aveam rezultate bune, si reuseam sa ma eliberez o data la doua zile. Nu mi-am mai schimbat rutina de atunci, si am avut rezultate bune in proportie de cam 90%. Din nou, este vorba despre corpul tau, trebuie sa fii atent la cum functioneaza corpul tau, deoarece fiecare corp functioneaza in felul sau. Trebuie sa fii atent si la cate fibre intra in organismul tau. Aveam un regim in care de trei ori pe saptamana trebuia sa mananc terci de ovaz, stafide, si seminte negre, ca sa pot sa imi mentin organismul in limite normale. Stim cu totii ca atunci cand exista probleme, intestinul este foarte important. Cateodata sangerezi, iar asta poate fi infricosator, si asa cum a spus si Boris, ai putea cauza probleme hemoroidale, sau multe alte complicatii. Sunteti de acord cu asta? Cu faptul ca fibrele din organism, mancarurile usoare, ajuta la eliminarea mai usoara a rezidurilor? Absolut. Cu cat exista mai multe fibre in organism, cu atat mai bine. Exita multe motive, insa cel mai important este acela ca ajuta la ingrijirea intestinului, a intestinului gros. Permite-mi sa spun pe scurt cateva lucruri despre „magic bullet”. Cum ai spus si tu, ceea ce incercam sa facem prin rutina zilnica a intestinului este sa evitam „accidentele”. Si daca folosim aceste supozitoare, stimularea tesutului poate cauza un fel de „scurgere” dupa intreg procesul. Asadar, este important sa verifici, daca folosesti astfel de supozitoare. Cele care au la baza substanta numita Bisacodyl, nu cele despre care tu spuneai sunt pe baza de ulei vegetal ori substante asemanatoare, adica cele „magic bullet”, nu sunt bazate pe vreun tip de ulei. Asa este, nu sunt. Folosesc Bisacodyl, si intra in contact direct cu tesutul intestinului si se dizolva rapid. OK. Stiti ce? Urma sa va intreb... Aveti tehnici pe care le folositi atunci cand simtiti ca este posibil sa faceti vreo infectie urinara? La mine functioneaza D-Mannose, iau tabletele, pastilele, si... – Doar pentru a preveni? – Da, stii...cand incepi sa te simti slabit... – Inainte ca infectia sa se instaleze. – Inainte sa se instaleze? Da... Eu iau D-Mannose cu o cantitate mare de apa sau Gatorade, exista si un tip de ceai, numit Kombucha, iar daca nu vrei sa incerci variantele acestea, poti intotdeauna sa incerci si altceva - desi varianta asta este oribila - otetul din cidru de mere. – Aproximativ doua linguri... – Nu este oribil... Ba da, chiar are un gust oribil. – Poti sa il consumi in mai multe moduri. – Da, am incercat sa ma amagesc cu miere, numai putina, doua lingurite, un pahar cu apa... Uite, putem sa dedicam o intreaga emisiune acestor remedii naturale, De fapt, putem adauga acest subiect listei noastre, fiindca putem sa vorbim si sa va oferim mai multe optiuni si sfaturi despre ceea ce ar putea sa mearga si ceea ce nu, si... Puteti sa ne scrieti, sa ne adresati intrebari sau sa ne spuneti ce idei aveti pentru emisiuni. Da, desigur. Ne apropiem de momentul inchierii, in ceea ce priveste durata emisiunii noastre, insa mi-ar placea sa ii multumesc unuia din membrii emisiunii si familiei Pushrim, si anume, Preotul Richard. Am dori sa ii multumim pentru ca este un prieten bun, si un membru activ pe www.pushrim.com, reteaua noastra sociala online, vreau sa il salut si sa ii transmit cat de mult il apreciez. Mai am o persoana careia as dori sa ii multumesc, este unul din cei care contribuie la activitatile noastre, si anume Tim Allen. Iti multumim foarte mult pentru comentarii, chiar iti apreciem parerile, si iti multumim pentru ca ne ajuti si ca faci parte din programul nostru. Stii despre ce vorbesc, asa ca iti multumesc inca o data. Tim, multumim pentru ca ne sponsorizezi, apreciem asta. Intr-adevar, tot ajutorul pe care il primim este pentru emisiune, vom incerca sa o facem mai buna, si sa speram ca va va ajuta, deoarece este o emisiune gandita pentru voi. Asadar, Rich, pentru incheiere, doresti sa le spui tuturor unde ne pot gasi? Da, ne puteti gasi pe CLUBPUSHRIM, canalul YouTube, si desigur, pe www.Pushrim.com. Incerc tot timpul sa postez materiale dupa ce sunt editate de Ray, le postez in sectiunea de bloguri, asa ca toate materialele sunt disponibile acolo. Bun, bun... Da, va puteti abona, puteti viziona emisiunile, incercam sa le postam cel putin o data pe saptamana, si am incercat sa vorbim despre multe subiecte, asa ca va rog sa va abonati, sa spuneti si altora, si... vizionare placuta! Multumesc! Ne gasiti pe YouTube, pe CLUBPUSHRIM. Asadar, vom incheia...Dorim sa va multumim pentru ca ne-ati fost alaturi, si ne vedem in emisiunea viitoare! La revedere! Aveti grija de voi! Traducere pentru ProStemCell.org de Daniela Zaloaga

Deschide subtitrare in Romana

Traducere

VIATA DUPA ACCIDENT. Acest episod din "VIATA DUPA ACCIDENT" v-a fost oferit de Firma de avocatura FORNOS. Salut, tuturor! Bun venit la Pushrim! Acesta este episodul trei: INTOARCEREA ACASA. Suntem Ray Pizarro, Boris Del Cid, si Richard Bell. Vrem sa va multumim tuturor pentru ca sunteti alaturi de noi astazi. Vom vorbi despre un lucru prin care toti am trecut dupa accident, adica intoarcerea acasa si cum ne-am descurcat. Va vom povesti despre experientele noastre. Asa ca... Boris? Vrei sa incepi si sa le povestesti oamenilor despre prima ta zi acasa? Da, de fapt, dupa sase luni de spitalizare, am fost dus acasa de catre sotie, si un lucru care mi s-a parut minunat a fost ca tot ce imi trebuia pentru recuperare era pregatit. stiam ca fusese totul pregatit inainte sa ies din spital. Daca trebuie sa ai ceva pregatit pentru când ajungi acasa, va trebui pregatit inca de cand esti in spital. Asa ca adaptarea la noul mediu in ultimele sase luni a fost destul de interesanta. Au fost, desigur, cateva lucruri la care a trebuit sa ma adaptez; unul dintre ele era spatiul mai restrans, spitalul era mult mai mare. Dar totul fusese deja pregatit acasa. Aveam doua camere nu prea potrivite, care au trebuit cimentuite si nivelate Aveam covoare care trebuiau inlocuite cu podele din lemn. Trebuia sa am pregatite rampe, una la intrarea din fata, iar cealalta in spatele casei, langa dormitorul mare. A trebuit sa ma obisnuiesc sa ma deplasez in bucatarie, spre exemplu, iar pentru mine era un lucru nou. La Casa Colina aveam o mica bucatarie, usor de folosit. Asa ca cea de la spital imi era mai familiara decat cea de acasa. A durat ceva pana m-am obisnuit... Dusul meu fusese schimbat cu unul mobil. Era placut, intr-adevar. Pana si faptul ca ma dadeam jos din pat si ma asezam la loc, era un lucru nou, de vreme ce era un pat diferit. De asemenea, a trebuit sa cumparam un alt pat dupa ce am ajuns acasa. Un pat potrivit pentru perioade lungi de stat in pat, ca sa pot sta in pat fara sa imi cauzez alte probleme de sanatate. Asa ca aveam nevoie de un pat care sa indeplineasca acele conditii. Cum erau intrarile? A trebuit sa modifici ceva la ele? Da, intrarea are o rampa despre care nu iti dai seama ca nu a fost pana acum acolo. Rampa din fata este usor inclinata, de vreo 8 centimetri, facuta pana la usa, iar cea din spate are vreo 30 de centimetri, plasata din sufragerie spre curte si, de asemenea, spre dormitorul principal. Asa ca, daca e vreo urgenta, am cum sa ma descurc. Rich, tu ce zici? Prin ce ai trecut cand ai ajuns acasa? Situatia mea a fost putin diferita, pentru ca nu ma puteam intoarce la vechea casa, deoarece noi locuiam intr-o mansarda, o mica mansarda din centrul orasului, Era o cladire mai veche, ce nu indeplinea conditiile de care aveam nevoie. Stii... scari de de marmura si lucruri de genul asta. Asa ca a trebuit sa ne mutam intr-un apartament, care din fericire era aproape. Aveam mai mult spatiu, cladirea nu era perfecta, dar imi era usor sa intru si sa ies. Mi-a luat totusi ceva timp sa invat sa fac asta singur... Am avut pe cineva sa ma ajute, timp ce cativa ani, pentru ca eram relativ mai slabit decat Boris. Cum sa zic... a trebuit sa invat sa ajung la butoanele de la lift, a trebuit sa invat sa ma deplasez prin oras, pentru ca locuiesc in centru; trebuie sa stii unde sunt lifturile... A devenit mai usor cu timpul. Si cu timpul, mi-am recapatat forta fizica, puteam sa ma asez singur in scaun, ajungeam singur la butoanele de la lift... Nu-i asa ca e un sentiment placut? Sa poti intr-un final sa faci asta? Da, Acela a fost un sentiment placut, dar cel mai bine a fost cand am reusit sa trec la scaunul manual. Adica, a fost inspaimântator pentru prima oara, pentru ca era dificil sa impingi un scaun manual, fara putere fizica la inceput... Dar apoi, dupa ce m-am "confruntat" cu rampele din zona in care locuiesc, pana la urma totul a devenit mai usor. In ceea ce priveste siguranta, avand in vedere ca locuiesc la etajul 12, unul din primele lucruri pe care le-am facut a fost sa merg la departamentul de pompieri care e o strada mai incolo, aproape doua. I-am anuntat la ce etaj locuiesc, sa ma aiba in vedere. Trebuie sa faci asta daca locuiesti intr-un bloc cu multe etaje. Interesant... Stiai asta, Boris? Nu, nu am stiut asta. Evident, trebuie sa te aiba in vedere. Noi doi vorbeam despre o inventie... Cred ca ti-am spus si tie despre asta. Mai vorbim despre asta dupa. Frumos... Asadar... noi locuiam intr-o cladire cu doua etaje, si, bineinteles, cu scari. Locuiam cu mama, a trebuit sa gasim un loc in care sa ne mutam. Am gasit un duplex, accesibil si prin fata, si prin spate. Cam asa a fost si in cazul meu. Asa ca, mama s-a straduit sa ne gaseasca un loc bun, ieftin, unde sa putem locui. Sa pot macar sa am acces la dormitor si la baie... In cazul meu a fost destul de greu, dar situatia s-a imbunatatit cand am gasit un apartament. Faptul ca aveam acces la dormitor si la baie era foarte important pentru mine. Am reusit, am rezolvat totul, ne-am mutat; Imi aduc aminte prima seara in noua casa, fie ca va vine sa credeti sau nu, In prima noapte, in ianuarie 1994, a fost un cutremur mare. Si eu eram in pat, mama cred ca era in bucatarie, iar acela a fost cel mai inspaimantator lucru prin care a trebuit sa trec. N-ai cum sa te ridici sa te adapostesti, patul se cutremura, iar tu, in situatia ta... Am incercat sa tip, cat de tare am putut, si ma gandeam ca voi muri... Nu era nimeni prin preajma sa ma ajute, dar a venit mama si imi tot spunea ca o sa fie bine... In afara de asta, a fost oricum destul de ciudat. De asemenea, treaba cu asigurarile... Eram asigurat la Kaiser atunci, nu ma puteam intoarce la munca, asa ca a trebuit sa ne ocupam de medicatie, de ingrijire... O adevarata pacoste. Si cum eu nu ma puteam ocupa singur de asta, cineva trebuia o faca. Eu ma confruntam cu propriile probleme, si, doar ce iesisem din spital, stiti cum e asta. Desigur. Nu stiu cum te-ai descurcat tu cu asigurarea, cu intoarcerea acasa, si toate schimbarile... Ei bine, asigurarea noastra era oferita de angajatorul sotiei mele, si era o asigurare destul de buna si nu am avut nici o problema in a o pastra, dar, de vreme ce statutul de dizabilitate era acceptat si aprobat de catre asigurarile sociale, la doi ani dupa accident, cand am fost trimis acasa, a intervenit Medicare. Am avut asigurarea sotiei mele pe tot parcursul acelei perioade, si apoi au schimbat-o intr-un alt tip de asigurare, insa la doi ani dupa, a aparut Medicare, si de atunci Medicare a fost asigurarea principala, iar Medicare are o reputatie foarte buna, si cealalta asigurare a ramas ca secundara, nu am avut parte de un proces dificil. Cred ca tranzitia mea in ceea ce priveste asigurarile a fost mai dificila, deoarece nu munceam, sotia mea muncea, si beneficiam de asigurarea ei, stii, era destul de bine. Era minunat la inceput, mi se oferea tot ceea ce doream, dar dupa un timp, au schimbat asigurarile si au luat una practic oribila. Nu am sa ii spun numele, dar era o companie de asigurari foarte mare, era destul de greu sa faci rost de un cateter, de toate lucrurile de care aveam nevoie, iar apoi sotia mea a ramas fara munca, iar intr-un final am apelat la putinii bani pe care ii aveam pentru a ne putea incadra in Medicare. Prin asta am trecut. Dupa tranzitie, nu a fost chiar asa de rau. Cred ca asigurarea acoperea destul de multe lucruri. De asemenea, vroiam sa va spun despre schimbarea... de la patul de spital la cel de acasa. Nu stiu daca asta este ceea ce vroiai sa spui, dar dupa un timp, chiar nu ma simteam confortabil. Asa ca am cumparat o alta saltea, si trebuie sa ai grija sa nu iti provoace inflamatii, Eram foarte ingrijorat in privinta asta, dar nu am avut nici o problema cu acel pat. Imi aduc aminte cum e sa vii acasa intr-un pat de spital. Parca te simti si mai dizabilitat dupa o vreme, zici, "Da, ce bine ca pot sa stau ridicat si sa mananc singur", dar ajungi la un punct in care fie accepti totul... fie nu... Si te gandesti, "Ceilalti nu au paturi de spital, au paturi normale, eu de ce inca sunt intr-un pat de spital"? Adica, daca ai o problema medicala, e OK, dar daca nu, nu inteleg de ce iti trebuie unul. Pe scurt, treaba cu patul de spital, cand am iesit, m-am conformat. Pentru unii e mai greu sa se obisnuiasca. Bine, la momentul acela, eram atat de linistit, cum nu mai fusesem de multi ani. Parca aveam o suta de ani... Pana la urma, am cumparat un alt pat. Da, probabil depinde mult de dizabilitatea pe care o ai si de recomandarile terapeutului, daca esti paraplegic, si ai mai multa mobilitate decat un tetraplegic, si atunci iti spune: "Pai, stai asa, ca tu te-ai descurca sa stai ridicat in pat, sau..." Stii, eu nu cred asta, pentru ca aveam un pat cu un dispozitiv ce se muta inainte si inapoi, pana cand am plecat. Ideea e ca nu mi-au oferit instructiuni gen "Ai nevoie de un pat din acesta," sau "Trebuie sa mergi la compania de asigurari si sa spui ca ai nevoie de tipul asta de pat...” Mi-au spus doar: "Vezi ca trebuie sa fii intors odata la doua ore, ca sa nu suferi alte complicatii", si asta a fost tot. Nu mi-au zis ca de vreme ce sunt paraplegic e OK, sau... Au zis "la fiecare doua ore", pentru ca nu vei avea pat sa inverseze presiunea aerului. Si chiar n-aveam de gand sa imi trezesc sotia la fiecare doua ore sa ma intoarca... Asa ca am cumparat unul din paturile acelea cu "spuma cu memorie". Si acelea functioneaza perfect. Exact! Nu am suferit nici o inflamatie, nici pana in ziua de astazi, dupa sase ani. Pe mine m-au speriat din prima, de cand am parasit spitalul, m-au avertizat in legatura cu alte complicatii, si mi-au povestit niste cazuri si nu stiam ce sa fac sau sa cred... Dar erau niste povesti pe cinste. Gen, un om a facut rana si a avut de suferit cam un an cu tot tratamentul... nu putea sa stea ridicat mai mult de o ora pe zi, si e groaznic, iti dai seama... Deja esti intr-o situatie nu prea placuta, si daca mai adaugi si asta, practic te distruge fizic si psihic. Nu e greu numai pentru noi, dar si pentru familiile noastre, care ne vad asa, pentru persoanele care te ingrijesc... Ciudat ca ai mentionat asta, pentru ca cele doua rani cauzate de pat... au aparut la spital... Pe glezne? Eu acolo le-am avut. Nu, la terapie intensiva... au lasat un instrument sub mine. Si mi-a cauzat o rana care a durat cam trei luni sa se vindece. Si apoi, in cealalta facilitate, am mai avut niste rani. Dar uite, nu am avut nici macar o rana acasa. Acelasi lucru si cu mine, am avut o rana in spatele capului, cum au majoritatea oamenilor carora li se pune un anumit dispozitiv in jurul capului. Da... eu nu am avut genul acesta de probleme in 18-19 ani de cand am suferit accidentul, nici macar o rana, nu am mai fost la spital. Adica, pentru nici o problema... Ori am facut ceva bun, ori sunt foarte norocos. Cate putin din amandoua. Da, cate putin din amandoua, stii... e bine sa inchizi ochii si sa treci peste rani, peste dieta, prin exercitii... Toate aceste lucruri esentiale. Absolut. Trebuie, cel putin la doua saptamani, sa rogi pe cineva sa iti verifice spatele, pentru pete rosii, zone supraincalzite, trebuie neaparat sa verifici asta. Daca nu ai pe cineva sa faca asta pentru tine, poti folosi o oglinda si poti verifica singur. Si un alt lucru bun, pe care l-am invatat de la un prieten care se afla in scaun de multi ani, este asistat, si i se aplica lotiune prin masaj, pe tot corpul, de pe spate inspre glezne, si asta ajuta la imbunatatirea circulatiei, mai ales daca ai puncte rosii sau stai ridicat toata ziua, e chiar benefic. Problema cu hidratarea prin masaj este ca e posibil ca pielea noastra sa nu produca substantele naturale si asta se intampla din cauza sistemului nervos afectat. Stii, nu transpiri. Unii nu transpira deloc. Glandele care secreta transpiratia sunt si cele responsabile pentru substantele naturale ale corpului. Asta face ca pielea sa fie uscata, iar in cazul acesta, esti mai predispus sa iti apara rani. Da, astea sunt toate lucrurile cu care ne-am confruntat cand am iesit din spital. Sunt sigur ca oricat de speriati am fost, am gasit o cale sa depasim si sa mergem mai departe. Lucrul care m-a ajutat pe mine, si cred ca si voi sunteti de acord cu asta, au fost discutiile cu alte persoane in aceeasi situatie de multi ani. E bine sa inveti de la cineva care e in scaun de 15 ani si care poate sa iti dea sfaturi. Vom dedica un alt episod si acestor probleme, si cu siguranta vom vorbi despre multe alte probleme. Nu inseamna ca daca esti accidentat de 18 ani sau de 20 ani nu poti pati altceva. Trebuie sa fii vigilent, disciplinat. Tot ce faci in fiecare zi trebuie sa iti reduca sansele de a te rani din nou. Da, si de asemenea, ce ne-a spus terapeutul cand am plecat? "Preia controlul asupra propriei ingrijiri!" Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri. Nu iti lasa ingrijirea in seama unei alte persoane. Trebuie sa comunici, sa discuti cu cine are grija de tine, sa le spui de ce ai nevoie, si cum trebuie facut in cazul tau. Da, e vorba despre sanatatea ta, nu a altcuiva, pentru ca fiecare are problemele lui. Altii mai au si alte lucruri de facut, ar putea pur si simplu uita pentru o perioada de timp, si apoi, trebuie sa te gandesti ca intreaga responsabilitate iti apartine. Da, acesta este unul dintre multitudinea de lucruri despre care vom discuta mai in detaliu, Pentru moment, vom incheia si va vom spune unde sa ne gasiti. Rich, faci tu asta? Da, la ww.PUSHRIM.com, intrati pe site, alaturati-va noua si implicati-va. Daca aveti intrebari sau comentarii, chiar si despre emisiune, scieti-le mai jos, voi participa in continuare la emisiune si va invit si pe voi sa va alaturati noua. Daca nu v-ati abonat inca, nu uitati sa o faceti. La CLUBPUSHRIM, pe YouTube. Bine atunci, noi vom incheia. Nu uitati ca exista viata dupa accident, si ne auzim la urmatoarea emisiune! Pace! Traducere pentru ProStemCell.org de Daniela Zaloaga.

Deschide subtitrare in Romana

Traducere

Acest episod din "Viata dupa accident" v-a fost oferit de Firma de avocatura Fornos. Salut, tuturor! Bun venit la Pushrim! Acesta este episodul doi: Spitalizare si Reabilitare. Invitatii de astazi sunt Richard Bell si Dl. Dr. Boris Del Cid. Vrem sa va multumim tuturor pentru ca ati hotarat sa ne ascultati astazi si sa va alaturati noua in discutia din aceasta seara. Asadar, o sa va impartasim experientele noastre despre momentele in care eram bolnavi, in spital, intr-o stare de reabilitare. Asadar, vom incepe cu Boris. Boris, doresti sa ne impartasesti experienta ta in ceea ce priveste spitalizarea? Da, sigur. Iti multumesc, Ray. Am fost la Western Medical, cel mai apropiat centru terapeutic. Am stat la terapie intensive timp de 33 de zile. Dupa prima saptamana am... decedat... timp de 16 secunde, din cauza unui stop cardiac, cauzat de un stop respirator. Mi s-a facut o traheostomie, care, dupa cele 16 secunde in care practic am fost decedat, era extrem de necesara. Plamanii mi se umpleau cu lichid tot timpul, si au fost nevoiti sa faca extractia... A fost groaznic. Insa personalul medical era foarte pregatit. A fost cam greu dupa prima saptamana, fiindca practic am murit pentru cateva secunde si ceva s-a schimbat, aveam nevoie de multe ingrijiri... Insa, apoi, totul a revenit la normal. Asa ca, odata ce s-au terminat cele 33 de zile la terapie intensiva, am fost trimis la Casa Colina, ca si pacient. Era parte a procesului. In Casa Colina am stat timp de doua luni, in mare parte in pat, pentru a ma putea recupera dupa rani. Mi-am dizlocat degetul mare si mi-am rupt femurul, erau intr-adevar multe alte rani care trebuiau sa se vindece, insa eram destul de multumit de locul in care eram. Locul era chiar frumos, oamenii de acolo erau buni in ceea ce faceau, iar grija de care am avut parte a fost nemaipomenita. Asa ca experienta mea cu spitalizarea a fost destul de rea, avand in vedere ca am murit, am avut 30 de ore de operatie in total, si apoi am fost trimis la Casa Colina pentru doua luni. Cam asta a fost experienta mea in ceea ce priveste spitalizarea. Si tu, Richard? Eu, din pacate, a trebuit sa merg la Centru Medical USC, deoarece era cel mai apropiat centru terapeutic. Mi-am recapatat cunostinta abia dupa patru zile de stat acolo. In cele patru zile am fost in coma. Am fost inviat de doua ori, unul din plamani nu imi mai functiona, celalalt era plin cu lichid, asa ca, atunci cand m-am trezit, eram tinut in viata de aparate si de tuburi nazale si orale. Era destul de groaznic, nu puteam vorbi, nu ma puteam misca, aveam perfuzii, iar personalul spitalului este intr-adevar grozav atunci cand vine vorba despre traume, insa nu e deloc amuzat sa patesti asa ceva. Imediat ce mi-am recapatat cunostinta, deja am inceput sa ma rog de familia mea sa ma scoata de acolo... Asa ca, imediat ce starea mea de sanatate a devenit suficient de stabila, dupa ce suferisem o traheostomie, si puteam sa respir fara aparate, am fost mutat la USC University Hospital, lucru care mi s-a parut fantastic. Era confortabil, mancarea era buna, si, desi eu nu puteam manca, sotiei mele chiar i-a placut mancarea; iti dau un meniu si comanzi de acolo. Asa ca a fost destul de bine. Am stat in sectia de terapie intensiva, si per total, am fost spitalizat timp de trei luni. Iar tu, Ray? Ma aseman cu voi in multe privinte. Imi amintesc ca accidentul meu in timpul unei scufundari s-a intamplat in Newport, California. Cel mai apropiat spital era Hawk Hospital, si pot spune ca este cel mai bun spital in care am fost; personalul, doctorii, mesele, cum ai spus si tu. Cred ca cel mai mult imi este dor de mancare... Cu tot haosul, cu toate situatiile prin care am trecut... Am stat acolo trei-patru zile. Mi-au facut un tomograf, m-au stabilizat, sa vada ce se intampla cu mine, iar apoi m-au transferat la Kaiser, care, pe atunci, facea parte din asigurarea mea de sanatate. Am fost transferat acolo imediat, pentru ca cei de acolo sa se ocupe de vertebrele 4, 5 si 6, am trecut prin opt ore de operatie, printr-o traheostomie, ca sa se asigure ca voi putea sa respir si nu exista riscul de a deceda in timpul operatiei. Mi-au luat parte din osul de la sold. Daca nu ma insel, in ziua de astazi folosesc oase de la cei decedati. Da, asta am primit eu. Si atunci, in 1993, inca se foloseau de oasele din propriul tau corp. Pana la final, aveam trei tije si sase suruburi in coloana vertebrala, la vertebrele cervicale 4, 5, si 6, pentru a-mi putea sustine capul normal. Inca le am in coloana vertebrala, si imi amintesc ca dupa operatie, am trecut prin clipe infricosatoare... Perioada imediat urmatoare traheostomiei, imi foloseam ochii pentru a comunica; comunicarea era intr-adevar foarte dificila, trebuia sa scrii lucruri pe foaie cu creionul...si asta pur si simplu ma infricosa. Am trecut de zilele de spitalizare, am fost transferat la Long Beach Memorial. Si cam asta a insemnat spitalizarea mea, insa pot spune ca a fost o experienta buna. Da, o situatie cu adevarat impresionanta. Cu totii am trecut prin asta. Tu cum te-ai recuperat dupa ce ai iesit din spital? Recuperarea a fost buna. Casa Colina tocmai ce infiintase o noua sectie cand am ajuns eu acolo, era infiintata de numai un an. Totul era complet remodelat. Pardon, imi retrag cuvintele. Totul fusese construit din nou. Locul practic semana cu o statiune. De fapt, cand m-au transferat de la Western Med la Casa Colina, oamenii din ambulanta care m-a transportat acolo, au spus ca nu mai vazusera un spital atat de frumos. Au crezut ca se aflau intr-o statiune. Era frumos, arata minunat. Dupa ce am ajuns acolo, in acele doua luni, pe parcurs, mi s-a introdus in program terapia. Mi-a fost intrudusa de un medic extraordinar. Si, la inceput, o cam uram, pentru ca ma punea sa fac lucruri pe care nu vroiam sa le fac. Si eram ceva de genul: „De ce trebuie sa fac asta? Oricum o sa merg in doua luni...Va rog, nu am chef sa dorm...sau Vreau sa dorm mai mult...”, si tot asa. Iar ea imi tot spunea ca trebuie sa continui terapia. Au un centru de reabilitare, chiar in centru spitalului; ma transportau cu un scaun cu rotile, fiindca eram atat de slabit, incat nu puteam sa il folosesc singur, dar doctorul meu m-a ajutat sa reusesc. Trebuia sa merg aproximativ 46 de metri si apoi sa incerc sa ma asez la o masa, iar pentru mine era infricosator...Nu aveam pic de control, credeam ca o sa cad, nu puteam sa imi controlez bazinul; eram atat de slabit, incat abia imi puteam misca mainile, capul...Am slabit in jur de 12 kilograme; inainte de accident aveam 82 de kilograme, aveam destula forta, insa, dupa spitalizare, eram foarte slabit. Asa ca am stat acolo doua luni pentru recuperare, apoi m-au transferat la TLC, un centru tranzitoriu care le apartine tot lor. Este intr-adevar in campus, dar nu in cladirea principala. Este practic o casa, cu camere, fiecare are cate un coleg de camera, si acolo incepi sa faci activitati zilnice normale. Faci dus, mananci singur, nu neaparat sa gatesti, insa puteai sa mergi la bucatarie. Aveau de asemenea un program strict de exercitii de sase ore. Asa ca, practic, este un loc ce te ajuta, te pregateste pentru un mediu normal de viata, pentru a te intoarce acasa. Exact. Si apoi ti se permite sa pleci acasa si sa pui in aplicare ce ai invatat in acele trei luni. Interesant. Tu ce spui, Rich? Eu m-am reabilitat la Rancho Los Amigos, am stat acolo timp de trei luni. Am intampinat tot felul de situatii, pentru ca nu puteam sa imi misc mainile, dar am prins curaj dupa ce i-am vazut pe ceilalti. M-au conectat la un dispozitiv antigravitatie pentru a ma ajuta sa imi misc bratul, pentru a-mi amplifica puterea. Au fost surprinsi cat de repede am reusit sa ma descurc cu scaunul dupa ce m-au conectat la acel dispozitiv. Si cred ca folosirea acelui dispozitiv a ajutat foarte mult la recuperarea propriei puteri fizice. Dupa o luna de folosire, a cazut, si totusi, puteam sa dirijez scaunul. Atunci am realizat ca nu voi fi nevoit sa ma duc acasa intr-un scaun cu rotile. Exercitiile pareau destul de dificile atunci. Nu aveam forta fizica necesara si a trebuit sa iau totul de la capat, ca si voi. Si cam atat despre experienta mea. Da, pai acesta este unul dintre lucrurile cu care toti trebuie sa ne confruntam dupa iesire din spital. Imi aduc aminte de situatia mea, cand m-au transferat din sala de operatie la terapie intesiva, si apoi la Kaiser, pentru reabilitare...mi-au dat de ales. Uite, astea sunt optiunile tala: Casa Colina, Long Beach, sau Loma Linda, parca. Si am zis „Stai putin, fara posibilitati de trasport...Cum o sa vina familia mea in vizita?”, asa ca am decis sa raman in apropiere, la 10 minute distanta, nu la 45. Am luat decizia, am fost transferat la Long Beach Memorial, care este, intr-adevar, un spital foarte bun. Terapeutii erau grozavi, imi aduc aminte cum am ajuns acolo, eram tetraplegic; aceea a fost cea mai dura experienta prin care a trebuit sa trec. Imi amintesc ca veneau dimineata sa ma pregateasca pentru terapie, faceam dus, trebuia sa lucrez cu scaunul, sa invat din nou sa imi mentin echilibrul. Chestia aia care ti-o puneau pe cap cantareste extrem de mult, iar ca tetraplegic, nu ai forta necesara. Esti nevoit sa impingi un scaun cu aproape 4 kilograme pe cap, si trebuie sa incerci sa ramai in el. Este adevarat ca te leaga cu niste curele, dar aia a fost... Nu stiu nici macar daca am obtinut tot ce trebuia sa obtin prin recuperare, dar imi amintesc ca venea fizioterapeutul in camera si stateam pe marginea saltelei, cu dispozitivul acela cu tije pe care il aveam pe cap, si spunea: "Uite, o sa incerc sa te las singur, intinde bratele si incearca sa iti mentii echilibrul". La care eu i-am zis: "Serios? Incerci sa ma faci sa imi mentin echilibrul cu chestia asta pe cap?", iar el a replicat: "Da, serios". Atunci i-am zis "Bine, daca se intampla sa cad, tu esti responsabil, eu incerc, dar daca dau sa cad, trebuie sa ma prinzi". Asa ca, aceea a fost cu siguranta o situatie inspaimantatoare, dar avea un scop. In acele momente, nu realizam de ce tot veneau la 8 dimineata si imi spuneam: "Bun, e timpul sa te ridici, hai sa incercam". Si chiar era singura modalitate de a te putea vindeca. La un moment dat, veneau, aprindeau lumina, tu erai in pielea goala, te tot invarteau de colo colo, terminam ce aveam de facut, apoi faceam dus, luam micul dejun, si continuam cu terapia. Era destul de frustrat, plin de manie, negare, mila de sine, traiam intr-o lume plina de emotii, si eu, si familia mea. A trebuit sa trecem prin toate astea. Cateodata privesc inapoi si realizez ca le-am spus lucruri care nu isi aveau locul, era atat de stresant... pentru noi toti. Da, sunt de acord... doar ce mi-ai adus aminte de acele vremuri... Tu ce spui, Richard? Ai fost nervos? De fapt, eu nici inainte nu era o persoana irascibila, asa ca singura mea grija era sa merg din nou. Cred ca toti facem asta. Dar m-am impacat cu ideea ca eram ranit, si m-am gandit ca ar trebui sa fac tot ce imi sta in putinta sa imi revin cu adevarat. Desigur, cu timpul, te faci bine, poate nu in masura in care iti doresti, dar iti recapeti intr-adevar mare parte din forta fizica, apoi mai multa indemanare, iar viata ta devine mai usoara...si poate dura ani, dar se intampla. Da, asa este. Imi amintesc de zilele in care terminasem terapia, si ma apropiam cu pasi repezi de externare, eram bucuros, dar si speriat in acelasi timp. Ma temeam ca poate nu am reusit sa obtin cele mai bune rezultate in urma terapiei. Si ma intrebam cum o sa fie cand imi vor scoate dispozitivul acela care imi sustinea coloana vertebrala...si aveam tot felul de intrebari, lucruri la care trebuie sa te gandesti. Si este greu, esti sedat. Pleci acasa cu cate feluri de medicamente, iti mai aduci aminte? 10, 20 de feluri de pastile? Da, asa este, erau destule. In cazul meu s-a renuntat la multe dintre medicamente, pentru ca nici macar nu stiam ca le iau, si nici nu isi faceau efectul; tot ce faceau era sa ma fac sa am halucinatii dintre cele mai rele. Si pe la jumatatea celor 32-33 de zile, le-am spus doctorilor ca nu vreau nici un fel de medicament pentru durere. Asa ca nu am mai luat pastile pentru dureri timp de patru luni. Am observat ca unii oameni sufera de dureri ingrozitoare, in timp ce altii nu. Eu cel putin m-am confruntat cu o durere foarte persistenta. Da, si eu la fel. Am luat multe feluri de medicamente, si m-am oprit la un set satisfacator, asa ca acum totul este bine. Si eu am avut un episod...legat de morfina. Aveam impresia ca am nevoie de un exorcist. Serios, luam niste medicamente pentru dureri si mai aveam putin si ma urcam pe tavan. M-am simtit bine, nu ma intelegeti gresit, dar... Deja facem cu totul si cu totul o alta emisiune: "Povesti de necrezut". Da, lasa ca pastram asta pentru episodul urmator, ca sunt destule de povestit despre subiectul acesta. Acestea sunt numai cateva din situatiile cu care ne-am confruntat in timpul spitalizarii, experientele noastre inspaimantatoare din care nu stiam daca ne vom putea reveni, si probele pe care a trebuit sa le trecem... Permite-mi sa adaug ceva. Cand eram la terapie intensiva, am vorbit cu unul dintre doctorii care se ocupau de mine si i-am spus ca am nevoie de ceva mai mult... Am facut un tratament cu antidepresive, si pe toata perioada, pot spune ca am avut parte de cele mai frumoase momente. Zambeam, radeam, eram multumit. Nu am trecut prin acea stare de furie. Da, ai fost norocos. Nu prea mai avem timp, am incercat sa va povestim pe scurt cate ceva, si vom mai vorbi despre problemele noastre. Rich, vrei sa vorbesti despre canalul nostru de pe YouTube? Da, daca doriti sa va abonati, intrati pe YouTube, si cautati "clubpushrim", si veti avea acces la toate videoclipurile noastre. Speram sa va fie de folos. Nu uitati, de asemenea, ii invitam pe supravietuitorii leziunilor vertebrale, pe prietenii si pe familiile lor sa ne urmareasca pe www.pushrim.com, si sa mai spuna si altora ca exista oameni care ii pot sustine. Si, mai important, ca exista viata dupa leziunile vertebrale. La revedere pentru moment si speram sa ne urmariti si data viitoare! Traducere pentru ProStemCell.org de Daniela Zaloaga.

Feedback

Parerea ta conteaza!

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2025

Top Desktop version