O Noua Sansa | O Noua Viata

Switch to desktop

Durerea de cap, cefaleea

Durerea de cap, cefaleea Durerea de cap, cefaleea

Durerea de cap sau cefaleea se manifesta la nivelul boltei craniene, pe o perioada de cateva ore sau cateva zile. Durerile de cap pot aparea si din cauza unor modificari care au loc la nivelul unor neurotransmitatori cerebrali, precum serotonina sau noradrenalina, acest lucru ducand la iritarea tesuturilor sensibile la durere.

Durerile de cap apar din interactiunea creierului cu vasele de sange si nervii cranieni. In timpul unei dureri de cap, terminatiile nervoase de la nivelul vaselor de sange si al muschilor capului sunt activate si transmit semnale catre creier. Nu este insa clar modul in care aceste semnale sunt declansate. Exista un "centru al durerii migrenoase" la nivelul creierului.

Exista mai multe tipuri de durere de cap, iata o lista a celor mai frecvent intalnite dureri de cap:

Cefaleea de tip tensiune

Numita si cefalee cronica zilnica sau cefalee non-progresiva cronica, cefaleea de tensiune este cel mai frecvent tip de cefalee printre adulti si adolescenti. Aceasta este determinata de contractura musculara si conduce la aparitia unei dureri moderate. Totodata, trebuie mentionat faptul ca acest tip de cefalee apare si se amelioreaza de-a lungul unei perioade mai mari de timp.

Cefaleea datorata starilor de tensiune se manifesta printr-o durere constanta sau senzatie de apasare la nivelul fruntii si tamplelor sau la nivelul cefei si gatului.

Cauzele cefaleei datorata tensiunii nu sunt determinate. Specialistii considera ca exista mai multi factori ce pot determina acest tip de cefalee. In trecut se considera ca un rol important in determinarea cefaleei era dat de spasmul sau tensiunea musculaturii de la nivelul gatului, fetei, mandibulei sau scalpului. Acum se considera ca poate avea un rol important si modificarea compozitiei chimice a creierului.

Mecanism fiziopatogenic

Cefalee. Mecanism fiziopatogenicCefaleea datorata starilor de tensiune reprezinta una dintre cele mai frecvente forme de cefalee. Aceasta poate fi provocata de stres, anxietate, depresie, foame, furie, oboseala, extenuare, pozitie incorecta si tensiune musculara. Durerile de cap se pot instala lent sau brusc. Pozitia sezanda indelungata sau pozitia incorecta, incomoda si tulburarile de vedere, pot de asemenea sa declanseze durerile de cap. Cefaleea poate sa dispara dupa relaxare sau dupa administrarea unui medicament de genul aspirinei sau ibuprofenului.

Cefaleea datorata starilor de tensiune poate dura intre 30 de minute si 7 zile. In cazul in care apar cel putin 15 episoade de cefalee pe luna, pentru o perioada de 6 luni, se poate considera ca este cefalee cronica. Cefaleea cronica poate determina anxietate si depesie, care la randul lor pot determina cefalee. Terapia ajuta la reducerea frecventei sau sistarea durerilor de cap datorate starilor de tensiune.

Persoanele care au cefalee si care au fost diagnosticate anterior cu cefalee datorata starilor de stres, trebuie sa apeleze de urgenta la medic in cazul in care:

  • apare o durere intensa de cap, ce se instaleaza brusc si pare diferita de durerile anterioare;
  • sunt prezente simptome de accident vascular cerebral.

Simptomele de accident vascular cerebral pot fi:

  • paralizie, senzatie de amorteala instalate brusc, senzatie de slabiciune la nivelul fetei, bratului sau piciorului, in special daca sunt pe o singura parte a corpului;
  • senzatie de ameteala sau tulburari de mers;
  • tulburari de vedere aparute brusc;
  • tulburari de vorbire sau de constienta instalate brutal;
  • tulburari de mers sau de mentinere a pozitiei.

Persoana cu cefalee trebuie sa se prezinte de urgenta la medic in cazul in care:

  • apare febra;
  • apare imposibilitatea de a misca gatul;
  • se instaleaza greata, voma;
  • durerea de cap nu cedeaza intr-un interval de 24 de ore.

Migrenele

Cauza exacta a migrenei este necunoscuta. Potrivit cercetatorilor exista o legatura intre aparitia acestui tip de cefalee si contractia vaselor de sange si alte modificari cerebrale. De asemenea, se presupune ca aceasta afectiuni poate fi transmisa genetic. Durerea migrenoasa este moderata sau severa, deseori descrisa ca o durere pulsatila. Poate dura de la 4 ore pana la 3 zile si de obicei apare odata pana la de patru ori pe luna. Migrena este asociata si cu alte simptome, cum ar fi: sensibilitate la lumina, zgomot sau mirosuri, greturi si varsaturi, pierderea apetitului, tulburari digestive sau durere abdominala.

Sindromul cefaleei mixte

Numit si migrena care se transforma, aceasta afectiune este o combinatie intre migrena si cefaleea de tensiune. Atat adultii cat si copiii pot prezenta acest tip de cefalee.

Cefaleea grupata (cefaleea cluster)

Apare cu o frecvente redusa, desi este cel mai sever tip de cefalee primara. Se manifesta prin durere intensa si poate fi descrisa ca arsura sau intepatura - pulsatile sau constante. Durerea este localizata in spatele unui ochi sau in regiunea oculara, fara a se schimba partea. Termenul de cefalee grupata se refera la faptul ca acest tip de durere are tendinta de a apare in atacuri grupate de-a lungul unei perioade de timp. Aceasta durere poate apare pana la de trei ori pe zi, in timpul perioadei de atacuri dureroase, care poate dura de la doua saptamani pana la trei luni. Durerile pot disparea complet (remisiune) pentru mai multe luni sau ani, dar apoi revin.

Durerile sinusale

Acestea sunt asociate cu o durere profunda si constanta in pometi, frunte si oasele nasului. De obicei durerea se intensifica in cazul unor miscari bruste ale capului si este insotita de alte simptome sinusale, cum ar fi: secretii nazale, infundarea urechilor, febra si tumefiere faciala.

Cefaleea acuta

Intalnita la copii, se caracterizeaza prin aparitia unor dureri bruste, care dispar apoi intr-un interval scurt de timp. Se recomanda o consultatie de specialitate la medicul pediatru sau la camera de garda! In absenta semnelor si simptomelor neurologice, cea mai frecventa cauza este reprezentata de manifestarea unei infectii respiratorii sau sinusale.

Cefaleea hormonala

Cefaleea la femei este deseori asociata cu o descarcare hormonala care apare in timpul menstruatiei, sarcinii sau menopauzei. Modificarile hormonale induse chimic, cum ar fi cele date de pilulele contraceptive, de asemeni, determina aparitia afectiunii la unele femei.

Cefaleea progresiva cronica

Numita si cefalee inflamatorie, cefaleea progresiva cronica se agraveaza in timp si apare cu o frecventa crescuta. Aceasta este cel mai frecvent tip de cefalee, insumand cel putin 5% din toate cazurile de cefalee la adulti si cel putin 2% din totalul cazurilor de cefalee la copii. Cefaleea progresiva cronica poate fi rezultatul unei alte afectiuni a creierului sau a craniului.

Cauzele cefaleei

cauzele cefaleeiDurerea de cap rezulta din interactiunea semnalelor dintre creier, vase de sange si nervii din zona. In timpul atacurilor de cefalee, nervii specifici ai vaselor de sange si ai muschilor capului sunt activati si trimit semnale dureroase spre creier. Exista un "centru al durerii" migrenoase sau un generator in zona cerebrala; astfel, o migrena incepe cand celulele nervoase hiperactive trimit impulsuri spre vasele de sange, determinand constrictia acestora, urmata de dilatarea vaselor si eliberarea de prostaglandine, serotonina si alte substante inflamatorii, care declanseaza o durere pulsatila. Serotonina este un neurotransmitator natural esential pentru anumite procese ale organismului.

Cefaleea care apare brusc (debut acut) este de obicei cauzata de afectiuni, infectii, raceli sau febra. Alte boli care pot determina cefalee acuta includ sinuzita (inflamatia sinusurilor), faringita (inflamatia faringelui) sau otita (infectia sau inflamatia urechii). In unele cazuri, cefaleea poate fi rezultatul unui traumatism sau, mai rar, este un semn al unei afectiuni mai grave.

Cauzele comune ale cefaleei inflamatorii sau cefaleea cronica progresiva includ:

  • stresul emotional legat de familie si prieteni, serviciu sau scoala;
  • consumul de alcool; saritul peste mese;
  • modificarile in obiceiurile de somn;
  • folosirea excesiva a medicamentelor;
  • tensiunea si depresia.

Alte cauze ale acestui tip de cefalee includ: ingustarea campului vizual si intinderile cervicale si lombare datorate unei posturi gresite. De asemeni, cefaleea poate fi determinata de factori de mediu specifici, cum ar fi fumatul pasiv, mirosurile puternice de substante chimice sau parfumuri din casa, expunerea la anumiti alergeni sau consumul anumitor alimente. Stresul, poluarea, zgomotul, lumina si variatii meteorologice (schimbari ale vremii) sunt alti factori de mediu care pot declansa cefaleea la unele persoane. De asemenea, prea multa activitate fizica, poate determina aparitia migrenelor, atat la adulti cat si la copii.

Tratament

Medicul poate recomanda diverse variante de tratament sau poate cere investigatii aprofundate sau o evaluare neurologica. Tratamentul potrivit depinde de multi factori, printre care si frecventa durerilor de cap si cauza acestora. Nu toate durerile de cap necesita tratament medical. Tratamentul poate include consiliere psihologica, strategii de management al stresului sau medicamente.

Analgezicele sunt recomandate, dar doar paracetamol si ibuprofen. Aspirina poate dauna daca durerea de cap este simptomul unui accident vascular cerebral sau unei crize de tensiune. Ibuprofenul este un antiinflamator nesteroidian. El functioneaza bine contra durerilor de cap, dar are efecte secundare daca sursa cefaleei este de origine infectioasa, putand duce la complicatii. Paracetamolul este cel mai inofensiv.

Tratamentul este individualizat pentru a intruni necesitatile fiecarei persoane.

Articol scris de Daniel Necsulescu, project manager ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.

ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org


Mai multe din această categorie: Vertijul simptomelor cervicale »

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea neplacuta a dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2017 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version