O Noua Sansa | O Noua Viata

Switch to desktop

Testimonial Marian Parvu

Povestea mea

Ma numesc Marian, am 36 de ani, locuiesc in Targoviste si lucrez la Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilitati - Adulti din orasul meu. In timpul revolutiei din decembrie 1989, locuiam impreuna cu familia intr-o comuna limitrofa municipiului Targoviste. Familia mea avea in proprietate 11 oi pe care subsemnatul le ducea zilnic la pascut pe dealurile din spatele casei mele.

Pe data de 22 decembrie 1989, pe cand ma aflam la "datorie", am intalnit un grup de soldati care, dupa ce m-au perchezitionat, mi-au legat o banderola alba la brat si m-au rugat sa le aduc la cunostinta in eventualitatea in care vad persoane straine sau suspecte in zona. Zis si facut. Mi-am dus oile acasa, am luat cu mine 3 prieteni si am plecat la vanatoare de "teroristi" pe dealurile din apropiere. Am stabilit cu exactitate tactica prin care aveam sa-i prindem si sa-i predam soldatilor, numai ca n-am gasit niciun terorist si ne-am intors fiecare la casa lui. Seara ne-am deplasat in locul in care erau incartiruiti soldatii pentru a le duce alimente primite la traditionalul colind.

Pe data de 24 decembrie, fiind din nou cu oile la pascut, am fost abordat de militari si rugat ca dupa ce duc oile acasa sa ma duc sa le cumpar cativa litri de vin, nestiind ce deserviciu urma sa-mi fac.

Pe data de 25 decembrie, de Craciun, acelasi loc, aceeasi ora 12. Oile pasteau linistite in timp ce eu zburdam in apropierea lor. La un moment dat mi-a incoltit in minte gandul sa le duc acasa numai ca oitele imi pareau batute in palme de slabe in acea zi, drept urmare am hotarat sa mai stau macar o jumatate de ora. O jumatate de ora fatala! E clar, din punctul meu de vedere ca soarta nu poate fi schimbata. Dupa aproximativ un sfert de ora am auzit niste pocnituri. Nu era nimic ciudat... doar era Craciunul, numai ca pocniturile erau diferite de cele ale petardelor si parca se auzeau deasupra mea. In clipa imediat urmatoare am simtit o arsura in zona maxilarului. Instinctiv, am dus mana la gura si am vazut ca sangeram. Cand mi-am dat seama ca se ingrosase gluma am tulit-o catre casa, numai ca, dupa cativa pasi am simtit o alta arsura, de data asta la torace si am cazut ca secerat. Au urmat 15 - 20 de minute de groaza in care eu strigam dupa ajutor iar gloantele suierau pe la capul meu. Eram constient deoarece cazusem cu capul inspre vale iar creierul a ramas oxigenat in tot acest timp. Ba chiar am vazut si elicoptere trecand pe deasupra dealului pe care eram cazut. Mai tarziu aflasem ca transportau pseudo-completul de judecata pentru sotii Ceausescu. Eram in continuare cazut. Bratul cu banderola ridicat... la vedere, numai ca pe ochii soldatilor se lasase ceata bacchusiana, in schimb, trageau al naiba de bine.

Oile speriate au intrat direct in curte, dandu-i de gandit fratelui meu (7 ani mai mare decat mine). Acesta, auzind impuscaturile si realizand ca sunt in pericol, a incercat sa vina sa ma salveze dar soldatii trageau in continuare. Luand-o pe o ruta ocolitoare a ajuns in spatele trupelor militare si abia dupa ce le-a spus ca au tras intr-un copil, soldatii au oprit focul. 

Am fost transportat de urgenta la spitalul judetean. Parintii care lucrau in schimbul 1 la otelaria din Targoviste au fost anuntati si au venit cu sufletul la gura, iar cand mama mea se ruga de medicul de garda sa-mi salveze viata, acesta i-a spus: "Degeaba plangi, femeie! Nu rezista pana maine dimineata" insa eu m-am ambitionat si am rezistat. A doua zi am fost transportat la Budimex, in capitala. Dupa o luna de transferuri intre Budimex si Bagdasar, am fost trimis prin intermediul "Medicilor fara frontiera", pentru o perioada de 3 luni, la Toulouse, in Franta. Acolo am scapat de o septicemie cu care ma pricopsisem in spitalele romanesti si am reusit sa ma ridic in sezut. Tot acolo am primit si verdictul - paraplegic pe viata!

In 1991 si 1992 am plecat in Italia, la Trieste unde am fost operat de scolioza si am facut multa recuperare ceea ce m-a scutit de complicatiile cu care se confrunta deobicei persoanele paraplegice.
Au urmat ani buni in care parintii mei au facut poteca intre Targoviste si Bucuresti pentru a-mi obtine drepturile si pentru a se asigura ca voi fi o persoana independenta in viitor.

Ceea ce vreau sa subliniez in incheierea povestii mele, este ca n-am facut parte dintr-o familie bogata. Adevarata bogatie a unei familii este dragostea si atasamentul de care dau dovada membrii ei in momentele cele mai grele. Nu vreau sa uit nici prietenii care m-au sprijinit inainte si dupa accident si nici pe cei care au aparut in viata mea dupa momentul de cumpana.

Le multumesc tuturor! 

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea neplacuta a dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2017 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version