O Noua Sansa | O Noua Viata

Switch to desktop

Viata sexuala a barbatilor cu leziuni medulare

Viata sexuala a barbatilor cu leziuni medulare Viata sexuala a barbatilor cu leziuni medulare

Erectia este provocata de diferite tipuri de excitatii fizice, psihice sau senzoriale care trimit informatii unui centru reflex situat in maduva spinarii. In cursul erectiei, corpii cavernosi se umplu de sange, iar venele care permit sangelui sa se intoarca in marea circulatie se inchid.

Erectia, conditie fundamentala a raspunsului sexual masculin este un fenomen hemodinamic. Inervatia vegetativa care controleaza hemodinamica erectiei se realizeaza prin fibre nervoase simpatice si parasimpatice.

Stimularea parasimpatica determina vasodilatatie in teritoriul penian si cresterea fluxului sangvin in tesutul cavernos iar cea simpatica este implicata in determinismul tumescentei si detumescentei peniene. Erectia reflexa este mediata de un centru reflex de la nivelul maduvei sacrate. Prin acest mecanism este posibila erectia prin stimulare genitala la barbatii cu leziuni medulare aflate deasupra segmentelor sacrate.

Sunt paraplegic din cauza unei leziuni vertebrale. Voi putea in continuare sa am o viata sexuala?

Cand cineva pune aceasta intrebare, sunt cateva aspecte care trebuie clarificate.

Bineinteles ca doriti sa stiti daca puteti avea o viata sexuala din punct de vedere fizic. Un alt aspect este - pot sa gasesc un partener? Voi mai fi considerat atractiv?

Raspunsul este DA la toate aceste intrebari.

In primul rand, in ceea ce priveste atragerea sau pastrarea unui partener, problema cheie este modul in care va vedeti pe voi insiva, daca va simtiti bine cu propriul corp. Ganditi-va de ce fel de persoane sunteti atras. Probabil ca nu va atrag persoanele nemultumite de propria persoana, persoanele care se desconsidera sau sunt deprimate.

Este de asteptat ca o perioada imediat dupa accident sa fiti deprimat, dar depresia cronica nu este o caracteristica personala foarte atractiva. Pentru noi, ca persoane cu TVM este important sa ne gandim la modalitatile in care putem sa ne recastigam stima de sine, o imagine pozitiva despre noi insine, si sa proiectam aceasta imagine asupra celor din jurul nostru, pentru ca ei sa ne perceapa interesanti, atractivi, inclusiv din punct de vedere sexual.

Bineinteles ca dizabilitatea fizica poate sa va diferentieze de celelalte persoane pe care le intalniti. Am intalnit o multitudine de reactii din partea persoanelor fara dizabilitati. La fiecare capat al spectrului exista doua tipuri opuse de reactii. Unele persoane sunt atrase de utilizatorii de scaun rulant din cauza dizabilitatii lor; altele simt un asemenea grad de disconfort in prezenta dizabilitatii fizice incat refuza orice fel de relati cu persoana cu dizabilitate. Din fericire, ambele grupuri sunt minoritare. Majoritatea persoanelor simt o oarecare reticienta din pricina dizabilitatii, dar sunt dispuse sa treaca peste aceasta pentru a cunoaste mai bine persoana cu TVM. Consider ca este responsabilitatea persoanei cu dizabilitate sa incerce sa faca in asa fel incat persoana fara dizabilitate sa se simta confortabil in preajma sa, pentru a se putea cunoaste mai bine.

Odata ce am gasit acel partener si acea relatie pe care o caut, voi putea avea o relatie sexuala?

Da, bineinteles ca puteti. Optiunile si tehnicile folosite pot fi diferite din cauza tipului de leziune si a lipsei de sensibilitate a organelor sexuale. S-ar putea sa intampinati dificultati in a avea erectia pe care o doriti sau a mentine erectia de-a lungul actului sexual. De aceea trebuie sa invatati mai multe despre propriul corp si cum functioneaza acesta; puteti invata despre tehnicile care functioneaza pentru dumneavoastra de unul singur, cu partenerul, vorbind cu un consilier la spital sau citind carti despre acest subiect. Puteti descoperi tehnicile si pozitiile satisfacatoare sexual pentru dumneavoastra si partener prin experimentare si comunicare.

Totusi, unde pot sa imi gasesc un partener?

Nu exista un secret anume pentru a gasi un partener. Aceasta era in aceeasi masura o problema cand nu aveati dizabilitatea si cautati un partener. Si atunci mergeati la cluburi, va faceati prieteni la locul de munca sau in scoala, faceati parte din diverse grupuri etc?

Aceste optiuni sunt si acum valabile. Depinde de cum va simtiti in mediile respective; unde va simtiti cel mai confortabil? Este bine sa cunoasteti oamenii de la egal la egal. Barurile sunt locuri unde oamenii interactioneaza la nivel fizic, comparandu-si corpurile. Un lucru de care trebuie sa fiti constienti este modificarea semnificativa a corpului vostru dupa accident, si faptul ca exista oameni care vor avea mai multe dificultati in a va considera persoane obisnuite. Totusi exista multe persoane cu dizabilitati care se simt foarte bine in acest fel de baruri, unde au reusit sa stabileasca intalniri si sa formeze relatii.

Un cunoscut care face consiliere sexuala si care este el insusi tetraplegic, raspunde la intrebarea privind gasirea unui partener spunand ca el gaseste parteneri oriunde ar fi. Este activ si implicat si este mereu disponibil sa cunoasca oameni. Intotdeauna se ofera sa se implice pentru a cunoaste alte persoane, atat din punct de vedere social cat si sexual uneori, indiferent de mediul in care se afla.

Cum procedez si cum explic partenerei prezenta sondei, sacului urinar sau a altor echipamente?

Reactia initiala este de a pastra secretul privind acest subiect, a-l ascunde sau a amana explicatiile privind folosirea sondei sau sacului urinar si a lipsei controlului total asupra vezicii si eventual al sfincterelor pana in ultimul moment. Noi credem ca este mult mai usor pe termen lung sa explicati lucrurile intr-un mod simplu, cat mai devreme posibil in cadrul relatiei, poate chiar atunci cand discutati despre traumatismul vertebral. Explicatiile privind mictiunea si defecatia sunt mai dificile, in special pentru acele persoane care tocmai au suferit accidentul. Dar veti constata ca persoanele fara dizabilitati sunt in general mult mai deschise in aceasta privinta decat ne-am astepta. Intotdeauna suntem mai severi cu noi insine decat ar trebui. Dar sugeram sa va informati partenera cu privire la aceste aspecte cat mai devreme posibil in relatie, si nu inaintea actului sexual.

Va putea partenera mea sa treaca peste accidente vezicale sau de defecatie?

Aceia dintre noi care au avut un traumatism vertebral petrec mult timp gandindu-se la aceasta problema. Inca o data, suntem mai severi cu noi insine decat cei din jurul nostru. Ceilalti sunt mai deschisi si dispusi sa treaca peste momentele dificile decat ne asteptam noi sa fie. Exemplul clasic este acela al unui bun prieten care, la una din primele intalniri, era in masina cu prietena sa. Dupa o vreme, lucrurile s-au infierbantat. Dintr-o data, el a avut un accident intestinal. A incremenit rusinat. Nu stia ce sa spuna, ce sa faca, si cum sa ii explice partenerei ce se intamplase. Nu putea decat sa se balbaie rusinat. In final, ea a spus "in sfarsit, ai putea macar sa deschizi un geam". Cele doua persoane au continuat sa se intalneasca si sunt casatoriti de mai multi ani, avand si doi copii. In ciuda faptului ca nu ne imaginam ca se poate trece peste o astfel de situatie, majoritatea persoanelor sunt foarte deschise fata de noi si fata de aceste probleme. Viata poate merge inainte si relatiile pot continua chiar si dupa o asemenea intamplare.

Va ramane sotia mea alaturi de mine dupa accident?

Aceasta este o intrebare importanta pentru multe persoane. De-a lungul anilor s-a constatat ca in casatoriile in care partenerii au abilitatea de a solutiona problemele, in cuplurile care comunica deschis inainte de accident, si care lucreaza impreuna pentru a rezolva problemele aparute – fie ele financiare, sexuale, de familie, legislative, legate de copii, etc. – daca aceste probleme au fost solutionate cu succes inaintea accidentului, este foarte probabil ca veti putea trece si peste aceasta noua problema care, fiind asa de importanta, nu poate fi negata.

S-a constatat de asemenea ca acele casatorii in care existau probleme inainte de accident sunt mai vulnerabile la despartire. Este important ca daca va identificati cu cea de a doua categorie, sa realizati urgenta nevoii de a comunica cu partenera voastra. S-ar putea sa fie nevoie sa dezvoltati moduri de comunicare potrivite, sa abordati un consilier, asistent social sau psiholog al spitalului, sau sa solicitati sprijinul comunitatii in rezolvarea problemelor cuplului dumneavoastra.

Cum pot sa procedez daca erectia dupa traumatismul vertebral nu este atat de satisfacatoare cum as dori, sau cum ar dori partenera mea?

Daca abilitatea de a avea o erectie completa este importanta pentru dumneavoastra, si daca alte tehnici alternative sexuale in afara de raportul sexual vaginal nu sunt satisfacatoare, trebuie sa stiti ca exista si alte optiuni pentru a inlocui abilitatea erectila pierduta. Cele doua metode principale folosite in ziua de azi sunt implantarea chirurgicala a unei poteze in penis, sau injectarea de substante in penis pentru stimularea erectiei.

Protezele penile exista de multi ani, existand trei tipuri: bare de silicon solide, care dau o semi-erectie permanenta; bare de silicon flexibile, care permit indoirea in pozitia necesara actului sexual si apoi indoirea intr-o pozitie mai putin vizibila pentru restul timpului; si proteze gonflabile, care pot fi umflate manual pentru o erectie completa atunci cand vreti sau aveti nevoie. Aceste trei optiuni au puncte slabe si puncte tari; de aceea este recomandabil sa vorbiti cu medicul urolog pentru a afla mai mult despre avantajele si dezavantajele fiecarei optiuni chirurgicale. De asemenea, este foarte important ca atunci cand aduceti in discutie acest subiect sa implicati activ partenera dumneavoastra in procesul de luare a deciziei. De ce este importanta erectia, si este aceasta intr-adevar necesara relatiei, intr-o asemenea masura incat sa treceti printr-o interventie chirurgicala costisitoare pentru a o putea realiza?

O alta optiune mai noua de stimulare a erectie este folosirea unei susbtante (cea mai cunoscuta fiind papaverina). Aceasta este injectata direct in corpii cavernosi, sau in acea portiune a penisului care se umple de sange, ducand la erectie.

Ceea ce s-a constatat este ca aceste substante actioneaza pe durata variabila de timp in functie de doza. Aceasta metoda este inca noua, si poate pune probleme de sanatate datorita posibilelor efecte secundare. Exista posibilitatea ca folosirea unei doze gresite sa duca la o erectie permanenta, cunoscuta sub numele de priapism. Exista periocolul ca sangele sa inunde penisul si sa se coaguleze, distrugand permanent capacitatea erectila. Aceasta poate fi o complicatie foarte grava rezultand din folosirea acestei tehnici. Este nevoie de cercetari aprofundate ale acestor efecte.

De asemenea, nu sunt cunoscute efectele interne de lunga durata ale folosirii acestor substante. Ele nu au fost folosite in mod repetat in afara spitalelor, si de aceea exista un consens in randul medicilor privind efectele folosirii lor pe termen lung.

Unii medici refuza sa le permita pacientilor lor sa isi faca injectiile la domiciliu din cauza posibilelor efecte secundare. Aceasta poate sa insemne ca va fi nevoie sa mergeti la cabinetul medical pentru injectie inainte de un contact sexual planificat. Aceasta poate duce la limitarea semnificativa a spontaneitatii din relatia cu partenera dumneavoastra.

Voi putea avea copii? Mai sunt fertil?

Ne aflam intr-o etapa deosebita cand este posibila stimularea ejacularilor si cresterea fertilitatii, existand multe cercetari pe aceasta tema. Literatura din trecut sustine ca sansele ejacularii sunt de trei pana la cinci la suta in cazul barbatilor cu TVM, si ca sansele de a putea concepe un copil sunt si mai mici. Dar cercetari mai recente arata ca succesul este posibil in procente mai mari de atata. Unele studii arata ca ejacularea este posibila in 50-60% din cazuri. Problema conceperii unui copil in acest moment nu consta atat de mult in viabilitatea sau calitatea spermei, ci in abilitatea de a ejacula, de a elimina sperma. De aceea, majoritatea cercetatorilor se concentreaza asupra procesului de stimulare a ejacularii.

Exista trei metode principale in curs de cercetare - stimularea electrica, stimularea chimica, si stimularea prin vibratii. Stimularea chimica, induse de folosirea unor substante precum prostigmina sau neostigmina, a dus la efecte secundare, in principal hiperreflexia autonoma necontrolabila. De aceea, aceasta metoda nu mai este recomandata atat de des, desi se lucreaza in continuare la perfectionarea tehnicii datorita, care da rezultate previzibile si nu pune pericole majore.

Stimularea electrica a fost folosita pana acum in medicina veterinara, cu rezultate deosebite in special in cresterea vitelor. Au existat incercari de a perfectiona aceasta tehnica pentru a o folosi in cazul persoanelor cu TVM, dar rezultatele au avut rate de succes diferite. Inca o data, au existat efecte secundare, in special hiperreflexia. Prin perfectionarea echipamentelor si tehnicilor folosite, acest efect secundar ar putea fi inlaturat.

Multi cercetatori se concentreaza acum asupra metodei de stimulare prin vibratii. Aceasta foloseste un aparat pentru masaj sau un vibrator (de obicei cu alimentare la priza si cu multiple accesorii de cauciuc) aplicat extern asupra penisului. Pentru unele persoane, aceasta tehnica poate stimula ejacularea. Atat stimularea electrica, cat si cea prin vibratii, au dus la ejaculari si in unele cazuri la fertilizare utilizand inseminarea artificiala. Totusi este nevoie de cercetari aprofundate asupra celor trei metode.

Ce pot sa fac daca nu pot concepe un copil eu insumi?

Cele doua optiuni pe care le aveti sunt adoptia sau insemniarea artificiala folosind sperma donata, de obicei prin intermediul unei banci de sperma. Multi barbati cu TVM au folosit aceste metode cu succes si sunt acum fericiti datorita rezultatelor obtinute.

Articol scris de Daniel Necsulescu, project manager ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.

ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org


O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea neplacuta a dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2017 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version