O Noua Sansa | O Noua Viata

Switch to desktop

Notiuni generale ale sistemului nervos

Notiuni generale ale sistemului nervos

Sistemul nervos (SN), impreuna cu sistemul endocrin, regleaza majoritatea functiilor organismului. SN are rol, in special, in reglarea activitatii musculaturii si a glandelor secretorii (atat exocrine, cat si endocrine), in timp ce sistemul endocrin regleaza, in principal, functiile metabolice.

Reglarea activitatii musculare scheletice este realizata de Sistemul Nervos Somatic, iar reglarea activitatii musculaturii viscerale si a glandelor (exo- si endocrine) este realizata de Sistemul Nervos Vegetativ. Intre sistemul nervos si sistemul endocrin exista o stransa interdependenta.

Sistem nervos somatic

Sistemul Nervos Somatic (SNS) este implicat in controlul voluntar al miscarilor corpului prin actionarea muschilor scheletici si receptia stimulilor externi.

Sistemul nervos somatic contine fibre aferente si eferente:

  • fibrele aferente conduc informatia de la organele de simt spre locul de procesare;
  • fibrele eferente conduc impulsul nervos la muschi.

Transmisia eferenta are doua componente:

  • neuronii din cortexul motor, localizat in girusul precentral (aria Brodman 4) din creier. Acest neuron face sinapsa in cornul ventral maduvei spinarii pe un alt neuron. Aici se descarca acetilcolina care actioneaza pe receptori nicotinici;
  • acest al doilea neuron trimite impulsul nervos prin axonul sau pana la jonctiunea neuromusculara. Aici se descarca acetilcolina pe receptori nicotinici, ceea ce rezulta in contractia muschiului.

Sistemul nervos somatic este responsabil de receptionarea stimulilor extreni si de miscarile voluntare ale corpului.El este format din :

  • Centri nervosi situati in encefal si maduva spinarii;
  • Nervi aferenti externi, care conduc informatia de la organele de simt spre sistemul nervos central;
  • Nervi eferenti somatici, prin care impulsul nervos de la sistemul nervos central vine spre muschii scheletici.

Compartimente functionale ale sistemului nervos

Reglarea nervoasa a functiilor corpului se bazeaza pe activitatea centrilor nervosi care prelucreaza informatiile primite si apoi elaboreaza comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat in doua compartimente functionale:

  • 1) compartimentul senzitiv, unde sosesc informatiile culese la nivelul receptorilor;
  • 2) compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

functia motorieAsadar, fiecare organ nervos are doua functii fundamentale: functia senzitiva si functia motorie. La nivelul emisferelor cerebrale mai apare si functia psihica. Separarea functiilor sistemului nervos in functii senzitive, motorii si psihice este artificiala si schematica. In realitate, nu exista activitate senzitiva fara manifestari motorii, si viceversa, iar starile psihice rezulta din integrarea primelor doua. Toata activitatea sistemului nervos se desfasoara intr-o unitate, in diversitatea ei extraordinara.

Mecanismul fundamental de functionare a sistemului nervos este actul reflex (sau simplu, reflexul). Reflexul reprezinta reactia de raspuns a centrilor nervosi la stimularea unei zone receptoare. Termenul de reflex a fost introdus de catre matematicianul si filosoful francez Réne Descartes (1596-1650). Raspunsul reflex poate fi excitator.

Arcul Reflex

Baza anatomica a actului reflex este arcul reflex, alcatuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea aferenta, centrii nervosi, calea eferenta si efectorii.

Receptorul

Receptorul este o structura excitabila care raspunde la stimuli prin variatii de potential gradate proportional cu intensitatea stimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferentiate si specializate in celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare). Alti receptori din organism sunt corpusculii senzitivi - mici organe pluricelulare alcatuite din celule, fibre conjunctive si terminatii nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii). Uneori, rolul de receptori il indeplinesc chiar terminatiile dendritelor (receptorul olfactiv, receptorii durerosi). La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului in impuls nervos si, astfel, se realizeaza traducerea informatiei purtate de stimul in informatie nervoasa specifica.

Arcul reflex receptorul

Calea aferenta

Receptorii vin in contact sinaptic cu terminatiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor nervi cranieni (senzitivi si mixti).

Distributia caii aferente spre centrii nervosi se face in doua moduri:

  • convergenta este un mod de distributie in care un singur neuron central primeste contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente;
  • divergenta consta in ramificarea unei singure fibre aferente la mai multi neuroni centrali.

Centrii nervosi

Centrul nervos al reflexuluiPotentialele de actiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propaga mai departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, pana la prima sinapsa.

In cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv si unul motor), centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice). In cazul unor activitati reflexe mai complexe, calea aferenta este formata dintr-un lant alcatuit din trei sau mai multi neuroni senzitivi, iar centrii reflecsi sunt reprezentati de totalitatea sinapselor care se realizeaza in ariile corticale sau in nucleii subcorticali ce primesc si prelucreaza informatia primita de la periferie si elaboreaza raspunsul efector (reflexe polisinaptice). Prin centrul unui reflex se intelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participa la actul reflex respectiv.

Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri functionale specifice:

  • nivelul maduvei spinarii;
  • nivelul subcortical;
  • nivelul cortical.

Calea eferenta

Calea eferenta reprezinta axonii neuronilor motori somatici si vegetativi prin care se transmite comanda catre organul efector. Cea mai simpla cale eferenta se intalneste la reflexele somatice; ea este formata din axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale maduvei spinarii.

In cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferenta este formata dintr-un lant de doi neuroni motori:

  • un neuron preganglionar, situat in coarnele laterale ale maduvei spinarii sau intr-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral;
  • un neuron postganglionar, situat in ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).

neuron-preganglionar

Efectorii

Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muschii striati, iar pentru sistemul nervos vegetativ sunt muschii netezi, glandele endocrine si cele exocrine.

Sistem nervos vegetativ

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom regleaza activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley si se datoreaza faptului ca nu poate fi controlat in mod constient (voluntar) de un individ neantrenat.

Impreuna cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase dedicate interactiunii cu mediul exterior, asigura echilibrul organismului cu conditiile variabile de mediu si mobilitatea muschilor, alcatuieste sistemul nervos.

Sistemul nervos vegetativ poate fi impartit in:

  • Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, avand centrul in maduva spinarii si hipotalamus;
  • Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizeaza regenerarea organismului dupa stres;
  • Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leaga maduva spinarii si tractusul digestiv.

Acest sistem functioneaza relativ independent de sistemul nervos central (creier).

Sistemul nervos vegetativ controleaza functiile importante vietii organismului (functiile vitale), ca de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguina, procesul de digestie si procesul de schimburi intre organism si mediu. De asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe ca organele sexuale sau muschii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate influenta sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.

Desi prezinta o anumita individualitate, sistemul nervos vegetativ are relatii stranse cu sistemul nervos al vietii de relatie, atat la nivel central, cat si la nivel periferic. Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrala (centrii nervosi vegetativi) si o parte periferica (fibre nervoase si ganglioni vegetativi). Dupa functia pe care o indeplineste, sistemul nervos vegetativ se imparte in sistem nervos simpatic si sistem nervos parasimpatic, care actioneaza antagonic.

Caile sistemului nervos vegetativ

Sistemul Nervos Vegetativ (Sistemul Nervos Autonom). Acesta este reprezentat de inervatiile aferente si eferente a organelor viscerale: de culoare albastra - neuronii colinergici (mesager chimic acetilcolina); de culoare rosie - neuronii adrenergici (mesager chimic epinefrina); cu verde - neuroni aferenti; cu linii solide sunt reprezentate fibre preganglionice eferente; cu linii punctate sunt fibre postganglionare eferente. (1) corpul ciliar si irisul; (2) ganglionul ciliar; (3) glanda lacrimala; (4) ganglionul lui Meckel; (5) glanda sublinguala; (6) glanda submaxilara; (7) ganglionul otic; (8) glanda parotida; (9) inima; (10) trahee, bronhii, plamani si vase pulmonare; (11) ficat, caile biliare si pancreas; (12) splina; (13) ganglionul celiac (semilunar); (14) marele nerv splahnic; (15) micul nerv splahnic; (16) medulosuprarenala; (17) rinichi si uretere;  (18) stomac; (19) colonul distal; (20) rect; (21) ganglion mezenteric superior; (22) vezica urinara; (23) organe genitale externe; (24) ganglion mezenteric inferior; (25) ramuri ale vaselor sanguine si ai foliculilor pilari ai membrului inferior si eferente vezicii urinare; (26) nuclei bulbari; (27) maduva spinarii la nivelul coloanei cervicale;  (28) maduva spinarii la nivelul toracelui; (29) maduva spinarii la nivelul coloanei lombare; (30) maduva spinarii la nivelul coloanei sacrale; (31) ganglionul geniculat; (32) urechea medie; (33) ganglionul inferior pe care-l formeaza nervul glosofaringian (ganglion senzitiv sau parasimpatic); (34) uvula; (35) amigdala palatina; (36) limba; (37) ganglion nodular; (38) trahee; (39) plaman; (40) nervul frenic; (41) stomac; (42) intestin; (43) diafragma; (44) uter; (45) colon' (46) sfincterele vezicii urinare; (47) ovare; (48) fibre aferente ale vezicii urinare si fibre segmentare postganglionare adrenergice si colinergice ce provin de la ganglionii paravertebrali si indreptate catre vasele de sange ale glandelor sudoripare si ale foliculilor firelor de par prin intermediul ramurilor gri si nervii spinali. Nucleele  corespunzatoare: (I) nervilor encefalici; (II) nervul oculomotor; (VII) nervul facial; (IX) nervul glosofaringian; (X)  nervul vag.

Sistemul nervos simpatic are rol in situatii de stres cu toate aspectele unei secretii crescute de adrenalina (vasodilatatie periferica, muschii scheletici sunt mai bine alimentati cu sange in detrimentul organelor interne si digestiei, organismul fiind intr-o stare de alarma, pupila ochiului marita - midriaza); un rol antagonist de echilibrare a acestor procese il are sistemul nervos parasimpatic. De foarte multe ori, aceste doua componente se intrepatrund. Majoritatea nervilor au o componenta somatica, dar si una vegetativa. De exemplu, nervul facial are o componenta somatica, pentru ca inerveaza musculatura mimicii, dar are si o functie vegetativa, prin controlul functiei glandei lacrimale si a glandelor salivare sublinguala si submandibulara.

Sistemul nervos simpatic

Sistemul nervos simpatic este format dintr-o portiune centrala si una periferica. Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare medulare toracolombare: C8-L3.

Acesti neuroni formeaza centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispozitie metamerica destul de precisa: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator in regiunile cervico-dorsala si partial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii genito-urinar si anorectal in regiunea lombara. O localizare destul de exacta o au si centrii vasomotori, sudorali si pilomotori.

Dar, in afara de acesti centrii nervosi simpatici medulari, substanta reticulata bulbara contine centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor si probabil, si ai pilomotricitatii si sudoratiei, al caror rol este de a regla si determina activitatea homeostatica a aparatului circulator si termoreglator. Centrii bulbari actioneaza asupra celor medulari prin fasciculele descendente reticulospinale situate in profunzimea cordonului lateral al maduvei.

Portiunea periferica a simpaticului este alcatuita din fibre aferente si ganglionii paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleaca fibre nervoase preganglionare si postganglionare, ce constituie calea eferenta.

Ganglionii paravertebrali sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale, formand cele doua laturi simpatice laterovertebrale alcatuite din 22-24 ganglioni legati intre ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit de nervul rahidian mixt prin doua ramuri: ramura comunicanta alba (cu fibre preganglionare mielinizate) si ramura comunicanta cenusie (cu fibre postganglionare amielinice).

Dupa segementele medulare cu care sunt in raport, ganglionii laterovertebrali se impart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali si 1 ganglion coccigian nepereche, unde se intalnesc cele doua lanturi ganglionare.

  • portiunea cervicala este formata din 3 perechi de ganglioni cervicali: superiori, medii si inferiori (stelati, fiind constituiti din unirea ultimei perechi de neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele postganglionare, ce pleaca de la acesti ganglioni, dau plexuri ce transmit impulsuri motoare la glandele sudoripare, vase si muschii firelor de par din regiunea capului, a fetei si a membrelor superioare. Mai formeaza plexuri pentru inima, glandele salivare, glandele lacrimale, glandele tiroida si paratiroida.
  • portiunea toracala formata din 10-12 perechi de ganglioni, de la care pleaca fibre toracale si abdominale. Fibrele preganglionare din T1-T5, parasesc nervii intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe si ajung la ganglionii simpatici laterovertebrali corespunzatori, unde sinapseaza. Fibrele postganglionare toracale participa apoi la formarea plexurilor pulmonar, esofagian si cardiac (vezi figura).
    • Fibrele preganglionare, ce pleaca din T5-T12, se desprind din nervii intercostali si ajung la ganglionii paravertebrali corespunzatori, nu sinapseaza si formeaza, apoi, ramurile abdominale. Fibrele abdominale ce vin din T5-T9, dau nastere nervului splanhnic mare care, dupa ce strabate diafragmul, merge la ganglionul celiac (semilunar). Ganglionii celiaci sunt doi ganglioni voluminosi (de unde si numele de "creier abdominal"), de la care pleaca numeroase fibre postganglionare, ce vor forma cel mai mare plex abdominal - plexul solar sau celiac. In acest plex isi au originea o serie de fibre nervoase ce merg in lungul arterelor si care formeaza plexuri secundare: gastric, splenic, hepatic, suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele abdominale ce vin din T10-T11 formeaza nervul micul splanhnic, care merge la ganglionul aortico-renal. Vedem deci, ca nervii splanhnici sunt formati din fibre preganglionare, care nu sinapseaza in ganglionii laterovertebrali, ci in ganglionii previscerali.

Sistemul nervos vegetativ simpatic
Sistemul nervos vegetativ simpatic

  • portiunea lombara este alcatuita din 4-5 perechi de ganglioni de la care pleaca fibre postganglionare ce formeaza urmatoare plexuri: lombar, vascular, intermezenteric.
  • portiunea sacrala cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici laterovertebrali, asezati de o parte si de alta a rectului. Fibrele preganglionare din maduva lombara nu vin la acesti ganglioni prin ramuri comunicante albe, ci prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele postganglionare trec prin ramurile comunicante cenusii in nervii rahidieni sacrali, iar altele formeaza plexul hipogastric superior prin care sunt trimise impulsuri la colonul sigmoid, rect si vezica urinara. Plexul hipogastric superior da nastere la doua plexuri hipogastrice inferioare (de o parte si de alta a rectului), de la care se formeaza apoi plexurile secundare: hemoroidal, vezical, uterin, vaginal sau prostatic, care inerveaza viscerele pelvine.

Ganglionii previscerali sunt situati in apropierea viscerelor. Cei mai importanti sunt: ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori si ganglionii mezenterici inferiori. Mai sunt si: ganglionii plexurilor carotidiene si cardiace, ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin.

Ganglionii intramurali sunt situati in peretii viscerelor. Astfel, in peretii tubului digestiv (de la esofag si pana la rect) se gasesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se anastomozeaza intre ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri contin un mare numar de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron simaptic din coarnele laterale da nastere la 30 de ramificatii preganglionare scurte, in evantai, va inerva mai multe organe; de aici si raspunsul extins, generalizat, care se capata in cazul generalizarii simpatice.

Prin descarcari adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la mentinerea tonusului vascular. Se considera ca rolul cel mai important consta in interventia sa in situatii speciale, de pericol, cand au loc descarcari masive, pregatind organismul pentru "lupta sau fuga".

Reactia de fuga sau lupta mai este cunoscuta si sub numele de "raspunsul simpato-adrenal". In cazul activarii se secreta acetilcolina care activeaza secretia de adrenalina (epinefrina) si noradrenalina (norepinefrina). Acestea sunt eliberate in sange. Sistemul nervos simpatic actioneaza autonom, fara control constient, si pregateste corpul pentru actiuni in situatii periculoase:

  • cresterea ritmului cardiac;
  • constrictia vaselor sanguine;
  • dilatarea pupilelor;
  • piloerectia (pielea gainii);
  • dilatarea bronhiilor;
  • scaderea motilitatii intestinului gros;
  • cresterea transpiratiei;
  • cresterea presiunii sanguine.

Astfel, activitatea cardiaca este intensificata, tensiunea arteriala sporeste, ceea ce determina o perfuzare mai buna cu sange a muschilor si organelor vitale; glicemia creste, la fel si concentratia acizilor grasi plasmatici, furnizand in felul acesta o cantitate mai mare de energie; vasoconstrictie cutanata, a carei rezultat este redistribuirea sangelui pe teritoriul coronarian si cerebral, iar sangerarile la nivelul plagilor diminueaza; bronhiile se dilata, ceea ce permite patrunderea mai usoara si in cantitate sporita a aerului in plaman si o hematoza mai buna; dilatatie pupilara si patrunderea in receptorul vizual a unei cantitati mai mari de lumina.

Extirparea totala a lantului simpatic paravertebral permite animalului de experienta supravietuirea, dar numai intr-un mediu cat mai constant posibil, el nerezistand la frig. Muschii scheletici, pe langa inervatia lor somatica functionala, au si o inervatie trofica ce influenteaza capacitatea lor de munca; unele fibre postganglionare simpatice trec prin ramul comunicant cenusiu, se alatura fibrelor somatice ale nervului rahidian si merg impreuna cu acestea la muschii scheletici.

Asa se explica cresterea amplitudinilor contractile, la un muschi obosit cu putere de contractie scazuta, dupa aplicarea de excitatii pe fibrele lui simpatice; prin aceste excitatii au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de energie.

Din cele relatate se poate constatat ca sistemul simpatic indeplineste functii motorii, secretorii si trofice. Stimularea simpaticului are ca efect general o crestere a reactiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul noradrenalinei.

Asupra modului de actiune a catecolaminelor la nivelul tesuturilor, in prezent, este admisa explicatia conform careia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice, ar exista doua tipuri de receptori celulari: alfa-receptori si beta-receptori.

  • Alfa-receptorii, activati mai ales de noradrenalina, produc contractia muschilor netezi, in special, acelea din peretii arteriolelor. Acelasi efect excitator, il poate avea si adrenalina, dar numai in doze mari;
  • Beta-receptorii, sensibili numai la adrenalina, produc efect inhibitor.

Exista o serie de substante care au un efect asemanator stimularii simpaticului si se numesc simpaticomimetice. Unele din aceste substante actioneaza direct asupra efectorului, iar altele, prin intermediul fibrei postganglionare (ex. efedrina), declansand eliberarea de catecolamine. Sunt si substante simpaticolitice, care actioneaza asupra organului efector, blocand fie alfa-receptorii (ex. ergotamina), fie beta-receptorii (ex. diclorizoprenalina).

Sistemul nervos vegetativ simpatic actioneaza prin mobilizarea mijloacelor de aparare a organismului contra factorilor de mediu, avand un puternic caracter energotrop (eliberator de energie), punand organismul intr-o mai buna stare de lupta si de rezistenta. Astfel, determina:

  • midriaza (marirea diametrului pupilar);
  • hiposecretie salivara;
  • hipersecretie tiroidiana;
  • tahipnee si bronhodilatatie;
  • tahicardie;
  • reducerea secretiilor digestive;
  • hiperglicemie;
  • horipilatie;
  • vasoconstrictie periferica;
  • sudoratie;
  • accelerarea catabolismului.

Sistemul nervos parasimpatic

Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ impreuna cu sistemul nervos simpatic. Se mai numeste si sistemul nervos pentru odihna si digestie. Se poate spune, intr-un mod foarte simplificat, ca sistemul nervos parasimpatic functioneaza invers fata de sistemul simpatic. Totusi, in unele tesuturi functioneaza mai degraba impreuna.

Actiuni:

  • conservarea energiei
  • incetinirea ritmului cardiac
  • cresterea activitatii intestinale
  • cresterea activitatii glandelor
  • relaxarea muschilor din tractul intestinal

Mediatori:

Sistemul nervos parasimpatic foloseste doar acetilcolina (ACh) ca mediator. ACh actioneaza pe doua tipuri de receptori: muscarinici si nicotinici. Transmisia se face in doua etape:

  • nervul preganglionar elibereaza ACh pe formatiunile ganglionare, cand sunt stimulate. ACh actioneaza pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar
  • nervul postganglionar elibereaza ACh care stimuleaza receptorii muscarinici ale organului efector

Cele trei tipuri de receptori muscarinici:

  • receptorul muscarinic M1
  • receptorul muscarinic M2 , care se afla in inima
  • receptorul muscarinic M3, care se afla in muschii netezi, vase sangvine, plamani, glande. Acestia determina vasoconstrictie si bronhiconstrictie.

Sistemul nervos parasimpatic, la fel ca si cel simpatic, este format dintr-o portiune centrala si alta periferica.

Portiunea centrala cuprinde neuronii grupati in centrii vegetativi de la nivelul trunchiului cerebral (arasimpaticul cranian) si de la nivelul maduvei sacrale (parasimpaticul sacral).

Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi parasimpatici de la care pleaca fibre ce se ataseaza unor nervi cranieni (III, VII, IX, X), care sunt alcatuiti atat din fibre somatice, cat si vegetative. Dintre acesti nuclei pozitia cea mai rostrala o are nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal) din calota pedunculara mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu pleaca fibre preganglionare ce vor sinapsa cu celulele nervoase din ganglionul ciliar, iar de aici, impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la muschii intrinseci ai globului ocular.

In punte se gasesc nucleii lacrimal si salivator superior. De la nucleul lacrimal pleaca fibre parasimpatice secretoare si vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului VII la glandele mucoasei nazale, bucale si faringiene.  De la nucleul salivator superior, fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar Wrisberg (VII bis) si ajung la ganglionul submandibular, de unde vor pleca fibre postganglionare la glandele salivare submandibulare si sublinguale.

In bulb se afla nucleul salivator inferior de unde isi au originea fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX). Sub planseul ventriculului IV se afla nucleul dorsal al vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleaca fibre preganglionare direct la: inima, bronhii, plamani, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subtire, colonul ascendent si transvers, splina, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag (pneumogastric), dupa ce formeaza nervul laringian inferior (recurent), ramane numai cu fibre vegetative.

Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situati in coarnele laterale ale maduvei (S2-S4) sau in neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice parasesc maduva impreuna cu nervii sacrali II, III, IV. Dupa iesirea nervilor din canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupeaza si dau nastere nervilor pelvieni (drept si stang), care intra in constitutia nervului hipogastric (pelvi-perineal), plex format dintr-o retea de fibre simpatice si parasimpatice in ochiurile caruia se afla neuronii multipolari. Desi toate fibrele preganglionare parasimpatice patrund in acest plex, numai o mica parte sinapseza cu neuronii de aici, restul fibrelor strabat plexul hipogastric si vor sinapsa in ganglionii intramurali, din peretii ureterelor, vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei seminale, uterului, vaginului, rectului etc. (vezi figura).

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic

Sistemul nervos vegetativ parasimpatic
Fibrele postganglionare, care inerveaza aceste organe, sunt scurte

Dintre centrii parasimpatici sacrali mentionam: centrul mictiunii (vezicospinal sacral), centrul defecatiei (centrul anospinal sacral), centrul erectiei (centrul genitospinal sacral).

Portiunea periferica cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupati, sau nu, in ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare si postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o pozitie mult mai periferica, fiind situati in vecinatatea sau chiar in peretele organelor pe care le inerveaza. In regiunea craniana gasim urmatorii ganglioni parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.

Functiile sistemului parasimpatic

Ca si simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are functii motoare, secretoare si trofice. Parasimpaticul inerveaza musculatura neteda, cardiaca si glandele. Actiunea sa este opusa celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatatie la nivelul organelor pe care le inerveaza, dar efectele vasodilatatorii si motoare sunt, de obicei, foarte localizate.

Actiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete si mai difuze comparativ cu cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat si de refacere. Asa de exemplu, asupra inimii are ca efect scaderea frecventei cardiace si a puterei de refacere, protejand inima de effort si de un consum prea mare de energie; constrictia pupilei (mioza) protejeaza ochiul de o lumina prea intensa, care ar fi daunatoare.

Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilatia, somnul. Datorita efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea secretiei glandelor digestive si a intensificarii motilitatii digestive, parasimpaticul este socotit ca fiind un sistem anabolic, in opozitie cu simpaticul care este predominant catabolic.

Actiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja prezentata schematic anterior, in tabel, impreuna cu actiunea simpaticului. Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolina, ce determina depolarizarea membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are actiune excitatoare si hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra carora are un efect inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurta durata, strict localizat, deoarece ea este foarte repede descompusa de o enzima - colinesteraza.

S-a stabilit ca exista doua tipuri de colinesteraze:

  • pseudo-colinesterazele, care pot descompune si alte substraturi (deci nu au actiune specifica) si care se gasesc in plasma sangelui si in hematii;
  • acetilcolinesteraza de la nivelul sinapselor sistemului nervos central si al placilor motorii (cu actiune specifica).

Exista unele substante parasimpaticomimetice care reproduc efectele parasimpaticului. Astfel, ezerina actioneaza prin inhibarea colinesterazei, prelungind in felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substante sunt parasimpaticolitice a caror actiune se manifesta la nivelul receptorilor acetilcolinici din membrana efectorilor, impiedicand activitatea acetilcolinei (ex. atropina). Exista si asa-numitele substante parasimpaticotrope (ex. pilocarpina), care stimuleaza activitatea parasimpaticului.

Sistemul nervos vegetativ functioneaza, ca si sistemul nervos somatic, prin mecanisme complexe, avand la baza actul si arcul reflex vegetativ. S-a constatat insa, ca unele activitati vegetative (motilitatea intestinala, tonusul sfincterului anal) pot avea loc si dupa extirparea maduvei. Aceasta este data de sistemul nervos intramural format din plexuri si neuroni, ce confera unor organe o oarecare autonomie.

Organele care poseda o inervatie dubla sunt in mod permanent sub influenta actiunilor antagoniste a celor doua componente vegetative. Aceste actiuni, manifestate sub forma tonusului vegetativ, pot fi evidentiate prin indepartarea unuia din cele doua componente.

Rezultatul activitatii sistemului nervos vegetativ este mentinerea constantelor functionale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea in limite fiziologice a constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizeaza prin intermediul sistemului nervos vegetativ care actioneaza asupra circulatiei, respiratiei, aparatului glandular. De exemplu, la mentinerea unui anumit nivel a glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se gasesc sub controlul sistemului nervos vegetativ.

Intre sistemul nervos vegetativ si cel al vietii de relatie exista o stransa interdependenta anatomica si functionala. Cele doua sisteme se influenteaza reciproc, contribuind in felul acesta, la realizarea adaptarii functiilor organelor interne la conditiile variabile ale mediului intern si extern.

Substanta reticulata a trunchiului cerebral, pe langa functiile sale de reglare a sistemelor somatomotorii, mai indeplineste si importante functii vegetative; aici sunt situati o serie de centri: respirator, al deglutitiei, al masticatiei, al vomei, al motricitatii vaselor sanguine etc. Toti acesti centri integreaza reactii foarte complexe somatice si vegetative. In declansarea acestor efecte somatice si vegetative, in urma activarii formatiei reticulate, un rol deosebit il are secretia de adrenalina al carei efect este stimulativ asupra substantei reticulate.

Spre deosebire de simpatic, parasimpaticul are actiuni de refacere si conservare a potentialului energetic al organismului, determinand:

  • mioza (micsorarea diametrului pupilar);
  • hipersalivatie;
  • hiposecretie tiroidiana;
  • bronhoconstrictie;
  • bradicardie;
  • intensifica secretiile si motricitatea tubului digestiv;
  • hipoglicemie;
  • vasodilatatie si scaderea presiunii arteriale;
  • inhibitia horipilatiei si sudoratiei;
  • intensifica anabolismul.

Caile sistemului nervos vegetativ

Simpaticul isi are caile lui proprii, reprezentate de lanturile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Parasimpaticul cranian foloseste calea unor nervi cranieni, III,VII, IX, X, iar parasimpaticul sacral pe cea a nervilor pelvici.

Lanturile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale) sunt doua lanturi de ganglioni situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale.

Ganglionii latero-vertebrali sunt legati si cu nervii spinali prin ramuri comunicante. Prin ramura comunicanta alba trece fibra preganglionara, iar prin cea comunicanta cenusie, fibra postganglionara. La nivelul ganglionilor paravertebrali (latero-vertebrali) are loc sinapsa intre fibra simpatica preganglionara si cea postganglionara care ajunge la nivelul diferitelor organe.

In cazul sistemului simpatic, sinapsa intre fibrele pre- si postganglionara are loc in ganglionii latero-vertebrali, apartinand lanturilor paravertebrale. Deoarece acesti ganglioni sunt foarte aproape de maduva, fibra preganglionara este scurta, in timp ce fibra postganglionara este lunga.

In cazul sistemului parasimpatic, sinapsa intre fibra preganglionara si cea postganglionara se face in ganglionii juxta-viscerali (aproape de viscer) sau intramurali (aflati chiar in peretele organului), cum sunt plexurile submucos si mienteric din peretii tubului digestiv. In cazul parasimpaticului, fibra preganglionara este lunga, in timp ce fibra postganglionara este scurta, fiind foarte aproape de organul respectiv.

La ambele sisteme, intre fibra preganglionara si cea postganglionara, se elibereaza acelasi mediator chimic: acetilcolina.

La sistemul simpatic, la capatul periferic al fibrei postganglionare, acolo unde aceasta ia contact cu organul efector, se elibereaza noradrenalina, iar in cazul parasimpaticului, acetilcolina. Prin controlul asupra miocardului, musculaturii netede si glandelor, SNV coordoneaza activitatea viscerelor si a vaselor sanguine. Este vorba, asadar despre efectori care nu sunt, in mod obisnuit, sub control voluntar.

Arcul reflex vegetativ are aceleasi componente cu cel somatic; diferenta consta in modul in care este alcatuita calea eferenta. Aceasta cuprinde doi neuroni. Primul are corpul neuronal situat in substanta cenusie medulara sau cerebrala, iar axonul sau face sinapsa cu cel de-al II-lea neuron intr-un ganglion vegetativ. Primul neuron se numeste preganglionar, iar cel de-al II-lea postganglionar. Originea fibrelor preganglionare si localizarea ganglionilor vegetativi ajuta la diferentierea celor doua componente SNV: simpatica si parasimpatica.

Sistemul Nervos Vegetativ

Componenta simpatica activeaza organismul pentru lupta si aparare, mai ales prin eliberarea de noradrenalina din fibrele postganglionare si de adrenalina din medulosuorarenala. Componenta parasimpatica produce, cel mai adesea, efecte antagoniste simpaticului, prin eliberarea din fibrele postganglionare a acetilcolinei.

Actiunile celor doua componente trebuie echilibrate pentru mentinerea homeostaziei. Exista si un numar foarte mic de fibre postganglionare simpatice care elibereaza acetilcolina (Ach). Exista si fibre postganglionare care nu elibereaza nici Ach, nici noradrenalina; acestea au sinapse noncolinergice, nonadrenergice, eliberand alte substante, precum monoxidul de carbon (CO).

Majoritatea viscerelor sunt prevazute cu inervatie dubla, simpatica si parasimpatica, situatie in care cele doua sisteme pot actiona antagonist (de exemplu, reglarea diametrului pupilar), complementar (de exemplu, reglarea secretiei salivare) sau cooperant (de exemplu, la nivelul aparatului reproducator sau in mictiune).

Exista si cateva organe care nu sunt prevazute cu inervatie parasimaptica: medulosuprarenalele, glandele sudoripare, muschii erectori ai firelor de par sau majoritatea vaselor sanguine. In acest caz, reglarea activitatii se face prin cresterea sau scaderea ariei de stimulare simpatica a structurii respective.

Sistemul simpatoadrenal intervine, de asemenea, si in termoreglare.

Articol scris de Daniel Necsulescu, project manager ProStemCell.org. Toate drepturile rezervate.

ATENTIE: Preluarea acestui articol este INTERZISA fara acordul in scris al ProStemCell.org


Articole înrudite

Mai multe din această categorie: Structura tesutului nervos »

3 comentarii

  • dani67

    Un adevărat tratat de anatomie. Felicitări!

    dani67 Luni, 10 Septembrie 2012 18:31 Link la comentariu
  • Maria Ghent

    Foarte explicit, de un real folos. Multumiri!

    Maria Ghent Joi, 21 Februarie 2013 17:37 Link la comentariu
  • Roxi

    Explicatii foarte bune, felicitari si multumesc! :D

    Roxi Vineri, 01 Martie 2013 16:45 Link la comentariu

Lasa un comentariu

O NOUA SANSA | O NOUA VIATA urmareste sa schimbe imaginea neplacuta a dizabilitatii in ceva sexy si atragator. Experiente din scaunul rulant.

Informatii pentru paraplegici, tetraplegici si insotitorii lor, pentru cei care au suferit un traumatism de coloana vertebrala sau alte boli invalidante ale coloanei/maduvei spinarii.

Handicapul este o arta. Este un mod ingenios de a trai
Neil Marcus

Copyright © 2014 ProStemCell.org - All rights reserved.

Top Desktop version